Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Sărbătoare tradițională de Ziua Europei la L.T.B.E.

,,Ziua Europei - trecut, prezent și viitor”, ediţia a XIII-a

Sărbătoare tradițională de Ziua Europei la L.T.B.E.

În luna mai 2023, catedra de istorie-geografie din cadrul L.T.B. ,,Emanuel" a organizat concursul pe echipe cu tema ,,Ziua Europei - trecut, prezent, viitor", aflat la cea de-a XIII-a ediție, cuprins în cadrul proiectului educativ local ,,Europa văzută prin ochii elevilor". Activitatea a fost moderată de către prof. Ramona Iştoc, iniţiator al proiectului, iar domnul director adjunct Buleandra Constantin a deschis manifestarea cu o rugăciune.

Concursul a fost organizat pe două secțiuni, gimnaziu și liceu, fiecare având patru probe: prima a constat în prezentarea unui moment artistic original, creativ, care a surprins particularități culturale ale țărilor alese, a doua probă, de prezentare a standului, a evidențiat diverse aspecte istorice, geografice și gastronomice specifice statelor reprezentate, a treia probă a constat în realizarea unui obiect, doar din materiale reciclabile, care să reprezinte un simbol al țării respective, pentru ca a patra probă, mult așteptată, să încânte papilele gustative prin degustarea unor produse tradiționale fiecărei țări.
Juriul pentru liceu a fost prezidat de dna prof. Moțiu Rodica, ceilalți membri fiind: prof. Fiter Ciprian, prof. Silaghi Adriana, prof. Ocoș Andreia, prof. Opriș Ligia și Lajos Sebastian - coordonator Europe Direct Oradea.
Juriul pentru gimnaziu a fost prezidat de dna prof. Magyar Ana, ceilalți membri fiind: prof. Boldiș Marinela, prof. Nan Ioana, prof. Tamaș Nelu, prof. Burcă Alina și eleva Pintea Lorena, reprezentant al Consiliului elevilor.
D-na prof. Moțiu Rodica, cea care a ,,antrenat" echipa clasată pe locul 2 la gimnaziu, a avut amabilitatea să ne descrie această activitate, din punct de vedere al unui membru al juriului: ,,Geografie, istorie, cultură, gastronomie, joc actoricesc, standuri atrăgătoare, entuziasm pe toată scala de la 1 la 10 și multe, multe emoții: am avut din toate azi la evenimentul acesta. Felicitări echipelor Spaniei și Suediei, câștigătoarele celor două serii! Dar trebuie să o amintim neapărat și pe neuitata jurnalistă poloneză Țițikovska. Nu pot să vă descriu ce luptă s-a dat pe gogoși, nici ce gustos a fost ruloul cu carne pe care l-am mâncat! Au fost niște momente deosebite".
Câștigătorii de la liceu, echipa clasei a IX-a A, consideră că „acest eveniment este unic și personal pentru elevii școlii noastre, le oferă posibilitatea de a deveni mai uniți ca și clase, mai ales când pregătesc momentul artistic și amenajează stand-ul".
Am cerut feedback și din partea părinților elevilor clasei a VI-a C, cei care și-au adjudecat Premiul I la gimnaziu, dna Moțoc Mariana vorbind în numele lor: ,,Concursul creează o oportunitate fantastică oferind elevilor experiențe pe care nu le pot acumula din manual. Elevii învață să se organizeze, își descoperă talente, învață să cedeze în fața unor idei mai bune sau, dimpotrivă, să-și susțină punctul de vedere în fața echipei. Puși în fața unei situații inedite, elevii sunt scoși din zona de confort și stimulați spre cooperare și învățare informală. Cooperarea este cheia succesului unei astfel de activități complexe. Fiecare participă cu talantul pe care îl are: unii organizează echipa, alții scriu sceneta, unii fac cumpărături, alții se ocupă de partea culinară, alții fac decorul, fiecare are loc să se desfășoare. Iar cât privește informația științifică, elevii învață foarte multe despre țările Europei într-un mod mai interesant, mai plăcut, mai pe gustul lor.
Activitatea ne strânge laolaltă, ne forțează să fim o echipă și stârnește creativitatea fiecăruia. Ca părinte consider un mare câștig faptul că elevii sunt implicați în activități de genul acesta. Învață foarte multe curiozități despre țara pe care o reprezintă, își gândesc sceneta, se prezintă în fața unei audiențe, exersează gestionarea emoțiilor, se sfătuiesc, se susțin și chiar micile conflicte au plusul lor în dezvoltarea copiilor. Ca să-și organizeze standul, echipa trebuie să se consulte, să caute obiecte reprezentative, să gândească prezentarea, ceea ce îi obligă la interacțiune și, în felul acesta, se cunosc mai bine și chiar își descoperă puncte comune. Învață unii de la alții, își completează ideile, muncesc împreună. Chiar și aspectul financiar aduce un plus în ceea ce îi privește pe copii. Îi învață să gestioneze niște sume de bani, să dea socoteală pentru cheltuieli, să organizeze un buget...
Evident că toate se fac cu susținerea și sub îndrumarea părinților. Da, e nevoie de implicarea noastră. Dar o facem cu drag atâta timp cât suntem convinși de beneficiile pe termen lung în dezvoltarea armonioasă a copiilor noștri. Cred că datoria școlii este și aceasta de a crea astfel de oportunități de dezvoltare. Iar părintii trebuie să susțină pentru că nu poate școala singură. Tot vorbim de triunghiul școala - familie - elev. Acesta este unul din momentele în care se pune în valoare".
Din partea Consiliului elevilor, eleva Pintea Lorena, din clasa a XII-a B, consideră că ,,acest proiect a avut un rol semnificativ pentru dezvoltarea colegilor mei, oferindu-le posibilitatea de a-și lărgi cunoștințele despre țările din Europa și provocându-i să fie creativi în confecționarea simbolurilor țărilor ales".
Dnul director, prof. Curta Iosif-Viorel a încheiat manifestarea cu anunțarea punctajului obținut de către fiecare echipă și a premiilor aferente rezultatelor finale, felicitându-i pe toți participanții la concurs pentru efortul depus și creativitatea de care au dat dovadă pe parcursul probelor.
În cele ce urmează, vă prezentăm câștigătorii celei de-a XIII-a ediții a concursului dedicat Zilei Europei - 2023:
SECȚIUNEA LICEU
PREMIUL I - echipa clasei a IX-a A, reprezentând SPANIA: Marc Alexia, Vandici Alex, Ungur Andreea, Miclea Bogdan, Petrușan Daria, Popa Denisa, Brândaș Iulia, Tutu Matia, Pintea Nuria, Popoviciu Rareș, Marc Rebeca, Simuț Sara, Mihuț Ada, Bonca Robert, Selin Călin
PREMIUL II - echipa clasei a IX-a B, reprezentând FRANȚA: Bianca Gliția, Corb Sara, Crăciun Tabita, Roca Salomeea, Mihuț Denisa, Vereș Filip, Dudaș Marc, Corb Titus, Coita Rianna, Chiș Noris, Ilisie Ianis, Pohuș Daniela, Muț Linette
PREMIUL III - echipa clasei a X-a A, reprezentând ITALIA: Cioară Alexia, Andreea Gorcea, Raul Groza, Oscar Trifu, Carla Ciurdar, Marcus Teședan, Lucas Miheș-Secară, Ioana Balagiu-Popa, Elias Tuns, Darius Vesa, Armin Petrușan, Teodor Găvriluț, Rus David
 SECȚIUNEA GIMNAZIU
PREMIUL I - echipa clasei a VI-a C- SUEDIA: Demeter Iunia, Ciuciui Rahela, Balog-Crișan Sara, Mihuț Alexandra, Nica Alesia, Moțoc David, Coroiu Fineas, Duma Marc, Negru Ștefan, Stokker Denis, Stanciu Fineas, Ovănescu Alexandru, Blaga Cristian.
PREMIUL II - echipa clasei a VI-a A- POLONIA: Abrudan Gloria, Bențe Amaris, Nica Angelina, Popa Răzvan, Stranici Eduard, Mușet Alessia, Naroș Maria, Suciu Hannah, Tutu Gioele, Maghiar Ianis, Mircea Sasha, Hoduț Darius, Cuciula Alexandra
PREMIUL III - echipa clasei a VII-a B - CROAȚIA: Ingrid Stokker, Maria Mesteru, Sofia Filip, Ianis Clintoc, Capota Paul, Tudor Ilisie, David Costea, Luca Puie, Bogdan Riana, Hercut Karisa, Soporan Miriam, Tamaș Lisa, Sabo Cristina, Gliția Sara, Minxolli Sara, Felix Chiș, Ruth Câmpean
MENȚIUNE I - echipa clasei a VI-a B - UNGARIA: Blaga Anais, Galea Raisa, Zegrean Melissa, Filipaș Nadia, Maxim Elisa, Ilisie Iulia, Costache Sara, Pop Casian, Cavasdan Nicholas, Kiss-Roth Abel, Dorog Matei, Țuțu Toni
MENȚIUNE II, la egalitate, două echipe:
Clasa a VII-a A - CEHIA: Miclău Alexia, Vestale Sara, Demeter Alesia, Pentek Sara, Frățilă Daria, Negrău Giulia, Bora Andrei, Turcuș Andrei, Petruș Adonis, Buzlea Dragoș, Groza Samira și Buzle Rebeca
Clasa a VIII-a A - PORTUGALIA: Mag Cristina, Dudaș Daria, Erdeli Evelin, Cărcăleanu Ana-Maria, Constantin Adrian, Duma David, Teodorescu Andrei, Cioară Nicolas, Pop Sophie, Stranici Maya, Gal-Chiș Naomi, Burcă Ana.
Prof. Ramona și Florin Iștoc

Trimite email
duminică, 28 aprilie 2024, 08:31:50 Ora de vară a Europei de Est