Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

A treia ediție a proiectului WiSTEM²D, cu peste 8.000 de elevi participanți

On-line sau în sala de clasă,

A treia ediție a proiectului WiSTEM²D, cu peste 8.000 de elevi participanți

Cea de-a treia ediție a proiectuluiWiSTEM²D - Women in Science, Technology, Engineering, Mathematics, Manufacture and Design, implementat de Junior Achievement România, cu sprijinul Johnson & Johnson România, în 287 de școli din țară, a reunit peste 8.000 de elevi, coordonați de 358 de profesori.

Proiectul WiSTEM²D are rolul de a spori interesul tinerilor, încă de pe băncile școlii, pentru studierea și aprofundarea disciplinelor STEM²D și încurajarea lor spre a urma cariere în aceste domenii de viitor.
Pe parcursul anului școlar 2020-2021, tinerii coordonați de cadrele didactice și de consultanții voluntari Johnson & Johnson au participat la activități de tip learning by doing și project based, axate pe exersarea și dezvoltarea abilităților de lucru în echipă, gândirea logică și creativă sau capacitatea de analiză și sinteză, Activitățile practice de cercetare, colaborare şi elaborare de proiecte au permis elevilor să se familiarizeze cu domenii precum: știința, tehnologia, ingineria, matematica, manufactura și designul.
Bazat pe noua structură de implementare a programelor și proiectelor Junior Achievement, proiectul WiSTEM²D s-a aliniat strategiei Inspire, Prepare, Succeed și a avut următoarele componente:
*Conținuturi educaționale STEM, disponibile pe platforma de e-learning J.A. InspireTM-materialele educaționale specifice proiectului, dezvoltate și adaptate și pentru învățarea hibridă, sunt oferite gratuit și pot fi parcurse de elevi sub coordonarea profesorilor și/sau a consultanților voluntari;
*Webinare susținute de voluntarii Johnson & Johnson România, la care au participat peste 3.600 de elevi și profesori de la 121 de școli din țară. Formatul acestora a permis: derularea unor experimente practice, individuale și în echipe, care au valorificat noțiunile teoretice asimilate de elevi; abordarea unor teme de actualitate, explicate pe înțelesul elevilor, sesiuni de Q&A și discuții libere pe teme de orientare profesională;
*Innovation Camp Online - lucrând în echipe formate din membri din mai multe țări, elevii au propus soluții inovatoare care să rezolve probleme generate de criza Covid-19 în cadrul celor două hackathoane STEMEduHack, organizate de J.A. Europe și Johnson & Johnson în contextul DigiEduHack, competițiea Comisiei Europene.
Activitățile WiSTEM²D, documentate și realizate de specialiști în educație și profesioniști din ariile STEM²D, sunt caracterizate de o abordare interdisciplinară, integrată și centrată pe elev, care presupune utilizarea unor practici pedagogice. Principiile care stau la baza elaborării lor transformă procesul de învățare într-unul mai atractiv, mai constructiv și mai eficient, stimulând dorința elevilor de a cerceta, raționamentul logic, gândirea creativă, capacitatea de a rezolva probleme și spiritul de colaborare. Mai multe detalii, disponibile la https://jar.ro/virtual-wistem2d.
Din punctul meu de vedere, activitatea de extragere a ADN-ului dintr-o căpșună a fost foarte interesantă și a dat rezultate. Am învățat multe lucruri noi, pe care nu le credeam posibile, și am văzut cât de complexă este viața de pe Pământ. A fost, totodată, și o ocazie bună pentru a petrece timp împreună și a ne mobiliza lucrând în echipă. Atunci când am văzut pentru prima dată mica urmă de ADN care s-a format în eprubetă, am fost uimită că am reușit să ducem activitatea până la capăt și că am obținut rezultate! A fost complicat și palpitant, deoarece ne-a trebuit multă atenție și grijă pentru a reuși să obținem ce ne-am dorit, dar, în final, satisfacția a fost maximă. Mi-a plăcut foarte mult!", a transmis o elevă din clasa a IX-a B de la Colegiul Național „Moise Nicoară" din Arad.
Junior Achievement, împreună cu profesorii înscriși în proiect, și voluntarii Johnson & Johnson România, angajați în cadrul diviziilor de produse farmaceutice, dispozitive medicale și produse pentru consumatori, au organizat sesiuni de învățare online și față în față inovatoare, bazate pe atenție, explorare, reflecție și elemente practice, pentru a-i inspira pe elevi să-și identifice vocația profesională printr-o cunoaștere mai îndeaproape a domeniilor STEM²D.
O parte dintre temele abordate de voluntari în cadrul webinarelor au fost din domenii precum: robotică (Care e codul? Programarea mișcării roboților folosind sunete), ecologie (Prevenirea și combaterea poluării), fizică (Fizica plutirii), medicină (Inovația în sprijinul pacienților) și orientare profesională (Dialog deschis și exemple din experiența mea).
Activitățile din cadrul proiectului WiSTEM²D au însemnat un prilej de clarificare a obiectivelor de viitor ale elevilor, de explorare a abilităților lor și de sprijinire a acestora în înțelegerea conceptelor abstracte prin experimente și activități practice", a declarat Gabriela Blaga, profesor la Colegiul Național de Informatică din Piatra Neamț.
Desfășurate în perioadele 12-13 noiembrie 2020 și 28-29 ianuarie 2021, cele două hackathoane STEMEduHack, organizate de J.A. Europe și Johnson & Johnson sub egida DigiEduHack, competiție a Comisiei Europene, au întrunit echipe de elevi din peste 10 țări.
Primul Innovation Camp Online, derulat în cadrul DigiEduHack 2020, a avut drept scop încurajarea identificării unor soluții creative pentru problemele cauzate de pandemia Covid 19 în domeniile științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii (STEM). 61 de echipe din România s-au înscris și au propus proiecte care să răspundă provocării lansate de organizatori.
STEMEduHack 2.0, al doilea eveniment de tip Innovation Camp Online, a adus României locul al 3-lea, prin echipa de la Liceul Tehnologic Marmația din Sighetu Marmației, formată din Antonia Bohotici, Matei Gampe, Erik Szekely și coordonată de doamna profesoară Anuța Bologa.
Tema celei de-a doua ediții a constat în elaborarea unei idei inovatoare care să conducă la promovarea sustenabilității în industria farmaceutică, prin intervenții în domeniul producției, ambalării, prospectelor, managementului deșeurilor, distribuției și lanțului de aprovizionare.
Ideea celor trei elevi din România a propus înlocuirea ambalajelor din plastic ale unui produs destinat igienei dentare cu capsule vegetale, pentru reducerea poluării, un transport mai simplu pentru utilizator și ușurință în administrare.
„Nu numai că am câștigat locul al treilea, dar am câștigat experiență și încredere în forțele proprii. Acest concurs mi-a demonstrat că totul este posibil în viață dacă îți dorești cu adevărat. Ne bucurăm că am putut să reprezentăm România și să vă facem mândri!", a spus Antonia Bohotici.
Proiectul WiSTEM²D a fost dezvoltat în contextul în care experții în resurse umane indică faptul că aproape toate profilurile de locuri de muncă care vor avea cea mai rapidă creștere în următorul deceniu vor necesita cunoştinţe în domeniile STEM. Interacțiunea cu profesioniștii STEM²D le permite tinerilor să se familiarizeze mai mult cu nivelul de educație, responsabilitățile și abilitățile necesare pentru viitoarele locuri de muncă.
Mihai Cornea

Trimite email
vineri, 17 mai 2024, 09:49:20 Ora de vară a Europei de Est