Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Situaţia măsurilor luate în lupta cu epidemia de coronavirus: numărul testărilor creşte datorită aparatului achiziţionat

Primarul Ilie Bolojan, împreună cu dr. Gheorghe Carp, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea

Situaţia măsurilor luate în lupta cu epidemia de coronavirus: numărul testărilor creşte datorită aparatului achiziţionat

Primarul Ilie Bolojan, împreună cu dr. Gheorghe Carp, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea şi coordonatorul tuturor spitalelor din județ au prezentat ieri, 26 martie 2020, într-o declarație de presă transmisă pe Facebook, situația la zi a măsurilor luate în lupta cu epidemia de coronavirus.

„Știu că veștile din țară sunt alarmante, dar din fericire în momentul de față Oradea este într-o situație mult mai bună decât restul țării, pentru că achiziția aparatului Real Time PCR pentru testarea pacienților cu coronavirus ne permite să luăm măsuri rapide pentru prevenirea și limitarea extinderii acestei epidemii. De când avem acest aparat, s-au făcut în trei zile mai multe teste pentru bihoreni decât s-au făcut în trei săptămâni prin colaborarea cu Clujul. Vă pot informa că 166 de persoane au fost testate până ieri", a precizat dr. Gheorghe Carp.
Potrivit acestuia, numărul de testări va crește de la o zi la alta. În această săptămână vor fi 100 de testări pe zi, iar de săptămâna viitoare se vor efectua 150 pe zi. Se speră ca în două săptămâni să se ajungă să se efectueze testări la capacitatea maximă a aparatului, care este de 200 de testări/zi.
Vestea bună este că dintre cele 65 de cadre medicale testate, niciun medic sau asistent medical nu este contaminat.
Dr. Carp a menționat că se dorește extinderea testărilor și a precizat faptul că s-a primit undă verde de la Ministerul Sănătății pentru achiziționarea a încă unui aparat de testare PCR, dorindu-se ca până la sfârșitul lunii aprilie acesta să fie funcțional.
După cum s-a anunţat anterior, spitalul în care vor fi tratați bolnavii de coronavirus este Spitalul Municipal. Secțiile de aici cu pacienți neinfectați au fost redistribuite la Spitalul Județean, în Staționarul III la Maternitate - copii, Chirurgia pediatrică la Spitalul Județean, iar partea ce ține de Secția de Interne la Spitalul CFR. O altă măsură luată pentru a evita orice contaminare este aceea ca întreg personalul administrativ al Spitalului Municipal să își desfășoare activitatea în sălile de la Orășelul Copiilor, care în prezent este închis.
„Pentru o cât mai mare prevenție, am hotărât ca pacienții care se prezintă la U.P.U.  să fie testați cu teste rapide, a căror acuratețe este de 70-75%. Protecția și prevenția  sunt pe primul plan acum, iar în Oradea, prin bunăvoința unor firme din Parcul Industrial, a Fundației Comunitare și a firmei Digitex, am putut să fabricăm viziere, care de mâine vor fi realizate într-un ritm de 500 bucăți/zi, astfel încât toți medicii și asistenții care vor consulta să fie bine protejați. Cu materialele dezinfectante stăm bine, iar în ceea ce privește materialele de protecție urmează să mai fie achiziționate în următoarele două săptămâni", a declarat Gheorghe Carp.
Prioritatea este achiziţia de echipamente
Primarul Ilie Bolojan a vorbit despre prioritatea principală în aceste zile, respectiv despre achiziția de echipamente: „Prioritatea noastră este să achiziţionăm mai multe  echipamente. Am reușit să facem achiziții pentru funcționarea normală a activității medicale în următoarele două săptămâni. E foarte important să achiziționăm cantități mai mari. Nu banii sunt problema, ci imposibilitatea de a achiziţiona materiale și termenele de livrare, dar facem tot ce ține de noi pentru a avea aceste stocuri".
Pentru susținerea activității spitalelor și pentru implementarea unor măsuri concrete pentru diminuarea efectelor epidemiei de coronavirus, Primăria Oradea a pregătit două materiale pe ordinea de zi a Consiliului Local de azi (ieri - n.n.). Unul este proiectul de rectificare a bugetului prin care se alocă 60.000 euro spitalelor. Este vorba de banii cu care s-au cumpărat măștile de protecție FP3, FP2, costumele de protecție și măștile normale.
Al doilea proiect de hotărâre este cel prin care sunt scutiți de plata chiriilor toți cei cărora le-a fost închisă activitatea economică prin Ordonanță de Urgență și care aveau aceste spații închiriate de la Primărie. (B.P.)

Trimite email
sâmbătă, 18 mai 2024, 08:17:58 Ora de vară a Europei de Est