Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Astăzi, s-au împlinit o sută de ani de administrație românească în Oradea

Sâmbătă, am sărbătorit Centenarul Oradiei eliberate (20 aprilie 1919 - 20 aprilie 2019)

Astăzi, s-au împlinit o sută de ani de administrație românească în Oradea

În perioada 16-20 aprilie 2019, Primăria Oradea a pus la cale organizarea unor evenimente dedicate împlinirii a 100 de ani de administrație românească în Oradea.

Sâmbătă, 20 aprilie 2019, a fost o zi istorică pentru orădeni, ca și acum 100 de ani, iar concetățenii noștri au venit în număr mare la manifestările care s-au desfășurat în municipiul de pe Crișul Repede, după ora 11 și până în noapte, după ora 21.00.
După ora 11.00, pe Strada Independenței, s-a constituit detașamentul pentru reconstituirea istorică ce avea să se întâmple pe platoul din fața Catedralei cu Lună, la aceeași oră (11.30), ca și acum 100 de ani, potrivit programului. La Catedrala cu Lună și la Catedrala ,,Sfântul Nicolae", s-au ținut slujbe de pomenire pentru toți înaintașii acestei țări și o rugăciune pentru întreg neamul românesc.
La ora 11.30, pe platou, a avut loc momentul alegoric: reconstituirea istorică (din 20 aprilie 1919), făcută de actori ai Teatrului ,,Regina Maria" din Oradea la întâmpinarea generalului Traian Moșoiu de către primarul Rimler Károly care i-a înmânat generalului cheia orașului. La această întâlnire istorică au avut intervenții episcopul Roman Ciorogariu, generalul Traian Moșoiu și Aurel Lazăr.
,,Sfânta zi de înviere a neamului românesc"
,,Să serbăm Ziua marii Învieri ca Sfânta zi de înviere a neamului românesc. Astăzi se înfăptuiește pe acest pământ idealul Unirii. Nicio parte a românismului nu a fost expusă atât de mult pieirii ca Țara Bihorului. Astăzi, își primește răsplata pentru eroismul cu care și-a păstrat limba și legea străbună la aceste margini de țară. Armata română vine în numele civilizațiunii ca să împlinească postulatele dreptului popoarelor promulgat de marele areopag constituit la Versailles..." (Ep. Roman Ciorogariu)
,,De azi încolo, domniile voastre sunteți cetățeni ai României Mari. Aceasta nu este o vorbă spusă într-un moment de elan, ci este o realitate vie. Sunteți anexați și alipiți trupului țării românești pe vecii vecilor" (Gen. Traian Moșoiu)
Iar Aurel Lazăr avea să precizeze că: ,,Armata română a sosit la Oradea ca armată eliberatoare, nu ca o armată de ocupare".
,,Intrarea Armatei Române în Oradea ... a avut semnificația unei eliberări"    
Din Piața Unirii ne-am deplasat la Statuia generalului Traian Moșoiu (proaspăt renovată), unde a fost înălțată o rugăciune și rostită o alocuțiune, iar dl vicepreședinte Ioan Mang a înmânat din partea Consiliului Județean Bihor câteva medalii jubiliare: ministrului Apărării Naționale, dl Gabriel Beniamin Leș, domnului prefect Ioan Mihaiu, locțiitorului comandantului Diviziei a IV-a Infanterie ,,Gemina", dl general de brigadă Nicolae Tonu, Primăriei Oradea, domnului primar ing. Ilie Bolojan și Asociației Cultul Eroilor ,,Regina Maria", col (r.) ing. Dan Poinar, după care s-au depus coroane de flori.
În alocuțiunea sa, generalul de brigadă Nicolae Tonu a punctat câteva aspecte din viața și cariera generalului Traian Moșoiu, remarcând și faptul că cetățenii orașului l-au primit pe gen. Traian Moșoiu ca pe un rege. Citându-l pe marele istoric Nicolae Iorga, vorbitorul a dorit să sublinieze că ,,Intrarea Armatei Române în Oradea la 20 aprilie 1919 a avut semnificația unei eliberări, chiar dacă aceasta s-a realizat în liniște și ordine, marcând sfârșitul războiului".
,,De astăzi încolo domniile voastre sunteți cetățeni ai României Mari"   
Revenind în Piața Unirii, au fost dezvelite și sfințite, concomitent, statuia episcopului ortodox Roman Ciorogariu și statuia episcopului greco-catolic Radu Demetriu, fiind rostite câteva alocuțiuni.
Se spune că în dimineața zilei de 20 aprilie 1919, fiind zi de Paști, credincioșii erau prezenți la slujbă, la cele două biserici; la intrarea în Oradea a trupelor conduse de gen. Traian Moșoiu, fruntașii orașului Oradea le-au ieșit în întâmpinare cu pâine și sare. Intrând în Primăria Oradea pentru a prelua oficial conducerea orașului, generalul Traian Moșoiu a citat din proclamația de unire a ținutului cu țara: ,,Cu ziua de astăzi, Regele Ferdinand al României a pus stăpânire asupra acestui oraș și a județului Bihor. De astăzi încolo domniile voastre sunteți cetățeni ai României Mari".
La Dezvelirea și sfințirea statuii episcopului Roman Ciorogariu, preasfințitul episcop Sofronie a spus, printre altele: ,,Binevoiește (Dumnezeule) a întări și a binecuvânta acest monument spre veșnica pomenire a alesului tău rob, veșnicul de pomenire arhipăstorul și părintele nostru Roman Ciorogariu, episcopul Oradiei și a faptelor lui vrednice de urmat, iar poporului nostru ajută-i ca sub purtarea Ta de grijă, necontenit, pe calea binelui preamărindu-Te pe Tine, Dumnezeul părinților noștri".
Generalul de brigadă Grigore Bartoș, deschizând seria alocuțiunilor din Piața Unirii, a făcut trimitere la cuvântul rostit de locțiitorul comandantului Diviziei a IV-a Infanterie ,,Gemina", la citatul istoricului Nicolae Iorga și a încheiat astfel: ,,Astăzi, sărbătorim pentru noi, pentru poporul românesc pentru că astăzi a fost adevărata Mare Unire pentru vestul Transilvaniei".
,,A fost ca o înviere pentru neamul nostru"
La începutul discursului său, domnul primar Ilie Bolojan a mulțumit tuturor celor care au făcut posibilă această sărbătoare specială, instituții și conducători de instituții, dar și sculptorului Alexandru Păsat, care a realizat statuile celor doi episcopi dezvelite cu acest prilej, a mulțumit parlamentarilor de Bihor, oaspeților și tuturor orădenilor ,,cu inimă mare", prezenți la eveniment. Prezentând situația istorică de acum 100 de ani din Oradea domnul primar apreciază evenimentul din 20 aprilie 1919, ,,ca o înviere pentru neamul nostru, pe lângă Înviere Domnului nostru Iisus Hristos. Și pentru că a fost o cotitură a istoriei, majoră pentru orașul nostru, se cuvine să manifestăm respect pentru această zi și să sărbătorim această zi. Să ne bucurăm, D-aia ne-am întâlnit astăzi în Piața Unirii". Apoi, domnul primar a dorit să se refere la niște oameni, pentru că îi vine greu să se refere la instituții, pentru că ,,noi, românii, spre deosebire de alte popoare, nu prea am reușit, uneori, să ne construim instituții... Și-atunci am depins de multe ori de niște oameni". Între personalitățile evocate și elogiate pentru lucrurile importante pe care le-au realizat pentru România (luând decizii strategice), au fost amintiți: Regele Ferdinand, Regina Maria și premierul Ionel Brătianu, cărora li se datorează democratizarea accelerată după război a României, votul universal, exproprierile și consolidarea României Mari; episcopii Roman Ciorogariu și Radu Demetriu și alți oameni providențiali, oamenii politici din Ardeal, toți președinții Partidului Național Român, Ioan Rațiu, Gheorghe Pop de Băsești, Iuliu Maniu... Armata și Jandarmeria au fost elogiate, ,,care au adus siguranță, demnitate și normalitate" (fiind nominalizați generalul Traian Moșoiu și mareșalii Alexandru Averescu și Constantin Prezan); unii dintre aceștia au statui în Oradea, străzi și poduri poartă numele unora dintre ei, iar statuia Regelui Ferdinand urmează să fie reamplasată în centrul urbei. Și a încheiat domnul primar cu câteva cuvinte despre orașul nostru, concluzionând: ,,A fi român este o chestiune de identitate care ne reprezintă pe toți".
Și ministrul Apărării Naționale a fost prezent la evenimentul special al orădenilor
În cuvântul rostit, ministrul Apărării Naționale, dl Gabriel Beniamin Leș, a apreciat ,,evenimentul atât de special" al orădenilor și a conchis: ,,Toleranța și deschiderea orădenilor sunt fără îndoială determinate tocmai de acest tablou multicultural, multietnic, multiconfesional în care niciun detaliu nu strică armonia întregului".
Uriașa defilare militară
În programul sărbătorii, au urmat: depuneri de coroane de flori la cele două statui dezvelite și sfințite, precum și uriașa defilare militară; căci după ora 15.00, pe Strada Independenței - Piața Unirii și Strada Avram Iancu, a fost admirată o defilare militară fără precedent, realizată cu personalul și tehnica din dotarea structurilor de apărare, ordine publică și siguranță națională, din Garnizoana Oradea, precum și din alte garnizoane, aprobate de către Ministrul Apărării Naționale.
Apoi, în Piața Unirii a fost vizitată cu mult interes Expoziția de tehnică militară din structurile de apărare, ordine publică și siguranță națională și demonstrații de reconstituire istorico-militară.
Două concerte și foc de artificii
Aceiași orădeni, dar și mulți alții, mult mai tineri, s-au bucurat de Concertul de muzică folclorică susținut de către Ansamblul Artistic Profesionist Crișana, de Retragerea cu torțe, pe traseul Parcul Traian (Prefectură) - Podul Dacia - Turbogirație -Strada Independenței - Piața Unirii - Strada Avram Iancu, de Concertul Andrei și de Focul de artificii.
Mulțumim Primăriei Oradea și partenerilor de proiect!
Mulțumim, domnule Primar Ilie Bolojan, vârful de lance, mintea și sufletul Centenarului orădean!
Moise-Ovidiu Dan
Vedeți mai multe poze (186 de poze) în Galeria foto: Astăzi, s-au împlinit o sută de ani de administrație românească în Oradea.

Trimite email
sâmbătă, 18 mai 2024, 13:44:11 Ora de vară a Europei de Est