Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Pregătiri pentru deschiderea Târgului de Crăciun

În Oradea noastră

Pregătiri pentru deschiderea Târgului de Crăciun

Pregătirile pentru Târgul de Crăciun din Piața Unirii, care se va desfăşura în perioada 30 noiembrie - 31 decembrie 2016, sunt în toi.

În aceste zile a început amenajarea patinoarului, care va fi gata până în 30 noiembrie şi a fost finalizată montarea caruselului pentru copii. Săptămâna trecută a fost montat un brad ecologic înalt de 12 metri, iar firma Luxten continuă să lucreze la montarea iluminatului public din piață.
În acest sfârșit de săptămână vor fi montate și cele 34 de căsuțe de alimentație publică și obiecte de Crăciun, precum și partea de construcție a Ieslei, căsuța propriu-zisă, urmând ca luni, 28 noiembrie, să fie aduse cele 13 statuete reprezentând personajele biblice ale Ieslei care evocă Nașterea Mântuitorului. Aceste statuete vor fi reabilitate sub îndrumarea profesorului Dumitru Paina de către studenții de la Facultatea de Arte Vizuale, care se vor ocupa de restaurarea și vopsirea acestora. Ieslea va fi gata până în seara de marți, 29 noiembrie.
Tot cu ocazia sărbătorilor de iarnă, vor fi aprinse pentru prima oară într-o piață publică din Oradea cele patru lumânări de pe coronița de advent montată în cursul acestei zile în fața bisericii Sf. Ladislau. Coroana de Advent este unul dintre simbolurile creştine folosite pentru a aminti de venirea lui Mesia. Lumânările simbolizează cele patru săptămâni ale Adventului şi sunt aprinse treptat, în fiecare dintre duminicile dinaintea Crăciunului. Prima aprindere va avea loc duminică, 27 noiembrie, de la ora 18, când lângă coroniță vor cânta melodii religioase de Crăciun șase coruri bisericești din municipiu.
Târgul de Crăciun se va deschide miercuri, 30 noiembrie, la ora 18, când se va aprinde iluminatul de Sărbători, după care pe scena din Piața Unirii va avea loc un concert al Paulei Seling.
În luna decembrie, orădenii sunt așteptați în Piaţa Unirii și în Cetatea Oradea la Târgul de Crăciun, cu diferite activități și programe. Pe lângă activităţile tradiţionale, se va realiza şi atelierul Moşului, Căsuţa lui Moş Crăciun, iar pe scena amenajată în piaţă, artiştii vor oferi concerte în fiecare sfârșit de săptămână. Vor susține concerte Alexandra Uşurelu (3 decembrie), Locomotiv GT din Ungaria (9 decembrie), Cristina (sau Andreea?) Bălan (10 decembrie) Florena, Călin Pop (16 decembrie), Proconsul (17 decembrie), Andra (18 decembrie), Concert de colinde cu Ioan Bocşa şi Ansamblul Icoane (20 decembrie), Nicoleta Nucă (21 decembrie), Elena Gheorghe (22 decembrie), Ansamblul Artistic Crişana şi Art Group (23 decembrie).
Târgul de Crăciun, organizat de către Primăria Oradea, prin Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune (APTOR) şi de Serviciul de Management al Cetăţii, va fi deschis în intervalul orar 14.00 - 20.00 (în zilele de luni până joi, inclusiv) şi 12.00 - 21.00 (în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică). (B.P.)

Trimite email
duminică, 28 aprilie 2024, 10:09:51 Ora de vară a Europei de Est