Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

,,Divinul prin ochi de copil”

Proiectele la Liceul de Arte Oradea

,,Divinul prin ochi de copil”

Ai putea crede că la Liceul de Arte din Oradea se mănâncă arte pe pâine... Doar atât!

Stând de vorbă și cunoscând conducerea liceului, pe doamna director Mihaela Bondor, pe directorul adjunct, prof. Racz Eliza, pe doamna profesor Augusta Fatol, consilierul educativ și pe artista în cuvinte cu suflet mare, plin de iubire, prezentă peste tot unde se dăruiește și se face bine, profesorul de religie Mihaela Costea, responsabil cu toate proiectele de pe lume, veți afla adevărul din artă și prin artă, veți cunoaște frumusețea și măsura artiștilor, veți găsi deschiderea spre creație, originalitate și eul pe care fiece artist îl pune pe tavă prin operele sale.
Ascultați cum sună imaginea liceului prin vorbele Mihaelei, care curg ca o apă lină de la izvor (din inimă) spre vărsarea în marea cea mare.
Arta în suflete, în clasă, în comunitate
,,Frumusețea artei se cultivă în fiecare dintre noi în măsura în care ne rezervăm fiecare dreptul la ea. Pentru copii deschiderea spre artă este un atu pe care pot să-l câștige în familie, dar și în școală, în mod deosebit într-o școală cu profil vocațional artistic. În spațiul educațional bihorean Liceul de Arte Oradea este singura școală de acest fel, care oferă prin unicitatea sa, prin profilurile sale, o șansă în plus artei locale și formării unor noi artiști. Liceul de Arte Oradea își găsește un loc bine meritat între liceele din Oradea prin: baza materială, oferta educațională,relația profesor - elev, atitudinea elevilor față de școală, implicarea elevilor în viața școlii (activități culturale, extrașcolare), numărul foarte mare de activități extracurriculare, numărul foarte mare de premii obținute la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, atât la materiile de specialitate, cât și la cele de cultură generală, profesionalismul și dăruirea cadrelor didactice".
Vorbind despre proiectele derulate în timp, doamna profesor s-a oprit la cele reprezentative, cu impact și eficiență maximă.
Proiect intitulat ,,Divinul prin ochi de copil" a oferit elevilor șansa expunerii lucrărilor realizate de ei (icoane pe sticlă, lemn și piatră) într-o expoziție organizată la Brescia - Italia - în parteneriat cu Parohia Ortodoxă ,,Sf. Mare Mucenic Dimitrie" din Brescia; profesor coordonator al acestui proiect a fost d-na prof. Mihaela Costea, iar lucrările au fost realizate cu coordonarea profesorilor: Nada Panait, Eliza Racz, Ovidiu Sălăgean, Anca Maghiar, Racz Ervin și Janko Szep Noemi. Vernisajul expoziției din Brescia a avut și un moment muzical susținut de Chifor Lavinia, absolventă a liceului nostru, coordonată de d-na prof. Bonțu Aurica.
Două proiecte cu mare impact în viața comunității locale au fost ,,Fii parte la diversitate!" și ,,Secession Urban Art", proiecte de voluntariat și de promovare a artei stradale.
Proiectul național „Fii parte la diversitate!" a început în 2014 și s-a desfășurat în nouă orașe ale țării. Asociația A.R.T. Fusion București a inițiat acest proiect în parteneriat cu Fundația Noi Orizonturi (FNO) alături de care Liceul de Arte Oradea a devenit partener prin Clubul Impact al liceului, coordonat de prof. Mihaela Costea. Proiectul a vizat implementarea a două metode - Biblioteca vie și Campania stradală - pentru atingerea scopului proiectului: promovarea diversității, a toleranței și nondiscriminării.
Biblioteca vie funcționează ca o bibliotecă obișnuită - cititorii vin și împrumută cărți pentru o perioadă limitată de timp. Cărțile sunt ființe umane care pot intra în dialog direct cu cititorul. La Biblioteca vie organizată de noi au participat aproximativ 20 de cărți și peste 300 de cititori.
În organizarea Campaniei stradale au fost implicați aproximativ 300 de elevi voluntari din Liceul de Arte Oradea, iar numărul beneficiarilor direcți (membri ai comunități locale, trecători care au văzut și participat la activități) a fost de aproximativ 1000 de persoane. Cele două zile ale campaniei stradale au fost structurate astfel: Prima zi - realizarea unei lucrări colective de mari dimensiuni (pe întreaga porțiune pietonală a străzii Republicii) de către elevii participanți și trecători pe fâșii de hârtie de aproximativ 400 m lungime, cu tempera, markere etc. Trecătorii au fost invitați să deseneze, să picteze, să scrie un mesaj pozitiv. În aceeași locație au fost expoziții cu lucrări plastice și afișe - fixe și mobile (elevi care au purtat afișele tip sandwich). Toți voluntarii au avut tricouri sugestive realizate prin proiect, care a beneficiat de o finanțare nerambursabilă prin Fundația Comunitară Oradea. A doua zi - realizarea de flash-moburi muzicale în aceeași locație (strada Republicii), împărțirea de fluturași, expoziții cu fotografii, lucrări plastice și afișe, ateliere de pictură pe față pentru copiii și trecătorii dornici. Profesorii implicați în acest amplu proiect au fost: Nada Panait, Eliza Racz, Ovidiu Sălăgean, Anca Maghiar, Racz Ervin, Janko-Szep Noemi, Maria David, Tătar Doina, Dat Liana, Iulian Anghel - de la catedra de arte plastice - și Szabo Atilla Mihai și Sebastian Hercuț - de la catedra de muzică.
Acţiunile de artă urbană din cadrul proiectului ,,Secession Urban Art" finanţat prin Fundaţia Comunitară Oradea au presupus un conglomerat de arte ce implică toate simţurile: muzică, fotografie, pictură. Prin intermediul acestui proiect comunitatea a luat parte la un eveniment ce a adus arta în stradă. Combinând  variate tehnici de lucru, elevii Liceului de Arte  Oradea au creat o lucrare de artă contemporană complexă, pentru a reflecta arta urbană, eclectică, fascinantă a oraşului. Pe panouri de mari dimensiuni au fost transpuse detalii ale clădirilor reprezentative în stil secession din oraș cu scopul de a le face mai vizibile. Aceste lucrări au fost prezentate într-o expoziție de excepție la muzeul Art Nouveau - Casa Darvas - La Roche. Activităţile proiectului au fost coordonate de profesorii: Nada Panait, Maria David, Ioana Klein, Anca Maghiar, Janko-Szep Noemi, Ervin Racz, Iulian Anghel, Eliza Racz de la catedra de arte plastice şi profesorii Sebastian Hercuţ, Loredana Roman de la catedra de muzică a Liceului de Arte Oradea.
Un proiect dedicat elevilor pasionați de muzică și care le-a oferit acestora șansa de a performa pe scenă în cadrul unor concursuri unice în orașul nostru a fost ,,Performanță prin studiu" coordonat de d-na prof. Ion Desanca. Sute de elevi au interpretat piesele muzicale preferate în cadrul Concursului Czerny - pentru pian principal și pian secundar. Echipa proiectului a fost formată din d-le prof. Iulia Teszler și Cheregi Larisa, dar toți profesorii de pian din școală s-au implicat prin coordonarea elevilor (33 de profesori). Pentru ediția din acest an școlar - ediția a X-a - se dorește introducerea unui element de noutate: interpretarea de piese muzicale aparținând compozitorilor români.
În cadrul proiectului ,,Formații instrumentale - valențe contemporane", coordonat tot de d-na prof. Ion Desanca, s-a desfășurat Concursul de formații instrumentale (muzică de cameră). Au participat 37 de formații care au interpretat piese la pian, la patru mâini, în formații de suflat și în formații de corzi. Din echipa proiectului au făcut parte următorii profesori: Iulia Teszler, Mircescu Ariadna, Mircescu Georgiana și Sebastian Hercuț, dar au fost implicați toți profesorii de instrument din școală.
Proiectul ,,Tinere talente" a reunit elevi din zece județe, fiind un proiect cultural artistic cu participare interjudețeană pentru clasele I - XII. Și în cazul acestui proiect numărul participanților a ajuns la câteva sute și s-a bucurat de un succes deosebit. Desfășurat pe mai multe secțiuni (pian, vioară, canto, instrumente de suflat, muzică de cameră), concursul a oferit posibilitatea micilor artiști de a cunoaște elevi ca și ei din alte localități, de a iniția colaborări și o recunoaștere națională a muncii lor pentru cei care au obținut premii. Proiectul a fost coordonat de d-ul profesor Sebastian Bratu, iar juriul a fost format din următorii profesori: Aurica Bonțu, Sebastian Hercuț, Loredana Roman, Anita Lupșe, Valentina Horhat, Lavinia Abrudan și Ancuța Pop.
Numărul proiectelor și activităților extrașcolare realizate de elevii Liceului de Arte Oradea este mult mai mare. Fiecare etapă a anului școlar este însoțită de concerte, de expoziții, de activități extracurriculare. Fiecare sărbătoare este marcată de activități deosebite susținute de elevii de la secția de arte plastice sau de cei de la muzică, în mod deosebit de cele două coruri (corul claselor gimnaziale ,,Giocoso" și cel al claselor liceale ,,Ariston" - ambele premiate la olimpiadele naționale). Rezultatele frumoase ale muncii împlinite, toate, fac din Liceul de Arte Oradea o școală de elită, în care ceea ce este mai frumos în om - spiritul - este pus în valoare".
Adevăr grăiește doamna profesor Mihaela Costea, pe care am cunoscut-o pentru prima oară, cu mulți ani înainte, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă ,,Cristal", partenerul constant și strategic al artiștilor orădeni.
Ovidiu Dan
Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: ,,Divinul prin ochi de copil”.

Trimite email
marți, 30 aprilie 2024, 16:27:20 Ora de vară a Europei de Est