Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

,,Importanța educației juridice în instituțiile de învățământ”

Conferința anuală a studenților de la Universitatea Agora

,,Importanța educației juridice în instituțiile de învățământ”

Joi, 14 aprilie 2016, a avut loc la Universitatea Agora din Oradea Conferința anuală a studenților care a avut ca temă ,,Importanța educației juridice în instituțiile de învățământ".

Evenimentul a fost organizat de studenții Universității Agora sub îndrumarea asistent univ. drd. Rath Boșca Laura Dumitrana și a avut ca invitați pe doamna comisar-șef de poliție Ioana Indrieș, de la Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, doamna Roxana Ojica - șef serviciu la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, dl consilier juridic Sebastian Ganea, de la Plastor și studenții: Daiana Poleak, Simona Flavia Rațiu și Antonia Cornea.
Doamna comisar-șef de poliție Ioana Indrieș a vorbit despre nenumăratele activități preventive pe care angajații I.P.J. Bihor le întreprind în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor și instituțiile de învățământ pentru prevenirea și combaterea violenței în școli; doamna Roxana Ojica a făcut trimitere la  Legea 272/2004 - legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului, la telefonul gratuit pus la dispoziția tuturor celor care întâlnesc situații nefericite în care copiii devin victime; dl consilier juridic Sebastian Ganea s-a referit în principal la drepturile și obligațiile pe care le au minorii în societate, drepturile pe care le au minorii care se angajează și în ce condiții se pot angaja aceștia pentru a presta o muncă utilă potrivit nivelului lor de dezvoltare fizică și intelectuală, subliniind ce implică încheierea unui contract individual de muncă etc; studenta Simona Flavia Rațiu s-a axat pe regulile generale de conduită în societate și sancțiunile care vor fi suportate de cei care le încalcă; Daiana a tras câteva semnale pentru cei care nu conștientizează pericolele care pot veni de pe facebook, precum violența care poate fi generată prin întrebuințarea facebook-lui fără a fi precaut și fără a ține cont de anumiți factori care pot cauza diverse timpuri de infracțiuni; Antonia a adus în atenție fenomenul bullyig, faptele prin care o persoană este intimidată, hărțuită, ba chiar terorizată.
La conferință au participat și profesori și elevi de la Colegiul Economic ,,Partenie Cosma", Liceul Teoretic ,,Onisifor Ghibu" (însoțiți de doamna profesor Livia Ivan), de la Liceul Teoretic ,,Aurel Lazăr" (împreună cu doamna profesor Cristina Diana Brădău).
Evenimentul a fost deschis de doamna prorector Gabriela Bologa și moderat de asistent univ. drd. Rath Boșca Laura Dumitrana.
Să mai spunem că studenții Universității Agora, care au absolvit cursul de educație juridică susținut de judecătorul Cristi Danileț, au început campania prin care vor să conștientizeze adolescenții, și nu numai, cu privire la importanța educației juridice, a principiilor și valorilor adevărate care îi vor ajuta să devină adulți responsabili, capabili să-și clădească un viitor cât mai aproape de aspirațiile lor pozitive și realizabile.
Laura Dumitrana & Ovidiu Dan

Trimite email
duminică, 16 august 2026 la 07:40:19 Ora de vară a Europei de Est