Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Poliţiştii bihoreni, din nou campioni naţionali la judo

Înalte performanțe sportive, reiterate

Poliţiştii bihoreni, din nou campioni naţionali la judo

Medalii de aur obținute de poliţiştii bihoreni în cadrul Campionatului Naţional de Judo al Ministerului Afacerilor Interne Agentul- şef adjunct de poliţie Răzvan Schvarcz şi agentul principal de poliţie Dan Făşie, din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale au reprezentat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor în cadrul Campionatului Naţional de Judo al Ministerului Afacerilor Interne, care s-a desfăşurat în municipiul Deva, în perioada 15 - 18 martie 2016.

Agentul-şef adjunct de poliţie Răzvan Schvarcz a concurat la categoria 81 kg., iar agentul principal de poliţie Dan Făşie la categoria 73 kg., ambii sub 35 ani.
Competiţia sportivă a fost deschisă de concursurile la individual, desfăşurate în prima zi, în urma cărora ambii poliţişti bihoreni au obţinut medaliile de aur la categoriile lor de greutate, reuşind să-şi învingă toţi adversarii.
În urma rezultatelor obţinute la concursul individual de cei doi luptători din cadrul Poliției bihorene, echipa Inspectoratului General al Poliţiei Române s-a clasat pe locul întâi în întrecerea desfăşurată pe echipe.
Poliţiştii bihoreni au avut principalul aport la câştigarea medaliei de aur pe echipe, prin acumularea maximului de punctaj la concursul individual.
În urma evoluţiei spectaculoase de-a lungul concursurilor, atât la individual cât şi pe echipe, agentului-şef adjunct Răzvan Schvarcz i-a fost acordat, pentru al doilea an consecutiv, titlul de „Cel mai tehnic judoka al competiţiei".
La finalul competiţiei, ambii poliţişti bihoreni au fost selecţionaţi să reprezinte România la Campionatul Mondial de Judo al Polițiștilor 2016.
Titlul de „campion național" vine să întregească palmaresul obţinut de poliţistul bihorean Răzvan Schvarcz, care a câştigat, consecutiv, până la această selecţie zece titluri de „campion naţional" al Ministerului Afacerilor Interne, iar în cursul anului 2015 a fost selectat să reprezinte România la Campionatul European de Judo al Poliţiştilor, şansă de care a profitat din plin, obţinând titlul de „vicecampion european".
De asemenea, poliţistul bihorean Dan Făşie adaugă titlul de „campion național" obținut anul acesta la lunga listă de trofe și medalii obținute de-a lungul carierei sportive. În cursul anului 2015, Dan Fâșie a obținut titlul de „campion european" la Dresda, în Germania, fiind totodată, și „campion mondial", în anul 2008 la Tripoli, în Libia, „campion balcanic", în anul 2011, la Bucureşti şi „campion naţional", desemnat în cursul lunii martie 2015, la Deva.
Cele mai importante performanţe sportive ale celor doi poliţişti bihoreni:
1.Agent-şef adjunct de poliţie Schvarcz Dumitru - Răzvan, 29 ani:
-Lucrează în cadrul Poliției bihorene din anul 2006;
-Practică judo de la vârsta de 8 ani;
-Vicecampion european de Judo - mai 2015;
-Medaliat cu bronz la Campionatul European de Judo, în anul 2002;
-Multiplu campion naţional la Judo în perioada 2000 - 2016;
-Multiplu medaliat la turnee internaţionale de judo, desfăşurate în Elveţia, Italia, Austria, Ucraina, Franţa;
-Medaliat cu aur la Campionatul Naţional de Judo al Ministerului Afacerilor Interne în fiecare an, în perioada 2007 - 2016, atât individual, cât şi pe echipe;
2.Agent principal de poliţie Făşie Dan - Gheorghe, 29 ani:
-Lucrează în cadrul Poliției bihorene din anul 2007;
-Practică judo de la vârsta de 10 ani;
-Campion european la judo - mai 2015;
-Dublu campion european în anul 2006;
-Locul 5 la Campionatul Mondial 2009;
-Multiplu campion naţional la Judo în perioada 2000 - 2016;
-Multiplu medaliat la turnee internaţionale de judo desfăşurate în Elveţia, Italia, Austria, Ucraina, Franţa, Coreea de Sud, Brazilia;
-Participant la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012;
-LOCUL 1 la Campionatul Balcanic al poliţiştilor 2007, desfășurat în Albania;
-LOCUL 1 la Campionatul Mondial al poliţiştilor 2008, desfăşurat în Libia;
-LOCUL 1 la Campionatul Balcanic al poliţiştilor 2009, desfăşurat în România;
-Medaliat cu aur la Campionatul Naţional de Judo al Ministerului Afacerilor Interne desfăşurat în 2015 și în 2016, atât individual, cât şi pe echipe.
Alina Dinu

Trimite email
luni, 6 mai 2024, 11:59:14 Ora de vară a Europei de Est