Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Furnizarea apei calde și a căldurii în tot orașul se va face până duminică, 1 noiembrie

Ne cerem scuze!

Furnizarea apei calde și a căldurii în tot orașul se va face până duminică, 1 noiembrie

Primarul Ilie Bolojan împreună cu administratorul S.C. Termoficare S.A, Stănel Necula, au susținut ieri, 29 octombrie 2015, o conferință de presă cu privire la situația termoficării în Oradea, respectiv cu privire la asigurarea apei calde și căldurii pentru orădeni.

,,Ne cerem scuze orădenilor pentru disconfortul generat de aceste lucrări de reabilitare a rețelelor de termoficare și îi rog pe aceștia să înțeleagă situația de fapt. În cursul zilei de sâmbătă, lucrările de pe Str. Louis Pasteur, care au generat atâtea probleme vor fi finalizate, astfel încât în noaptea de sâmbătă spre duminică să asigurăm reumplerea magistralelor, iar duminică după-masă, pe 1 noiembrie, sistemul de termoficare să funcționeze în întreg orașul furnizând apă caldă și căldură pentru toți orădenii. Lucrări de asemenea anvergură nu se fac în fiecare an, iar înlocuirea rețelelor  pe kilometri întregi nu poate fi făcută fără întreruperi de apă caldă și căldură. Era foarte bine ca aceste lucrări să se termine în luna septembrie, dar acest lucru nu a fost posibil. Investițiile majore care se fac în aceste magistrale și care erau foarte necesare vor face ca numărul avariilor să scadă semnificativ. Lucrările la reabilitarea rețelelor de termoficare vor continua și în anii următori, pentru a asigura cât mai bine continuitatea acestor servicii", a spus primarul Ilie Bolojan.
În completare, administratorul S.C. Termoficare S.A, Stănel Necula, a precizat: ,,Am fi vrut să asigurăm apă caldă și căldură la parametri normali, dar din păcate nu am avut un sistem operațional. Din trei rele, am ales răul cel mai mic. Am încercat să furnizăm căldură la tot orașul într-adevăr cu o energie limitată, iar apă caldă acolo unde s-a putut, respectiv la 70% din populație.  Niciodată sistemul de termoficare din Oradea nu a fost pus să funcționeze în aceste condiții, fără rețea sau cu circulație inversă pe rețea".
Având în vedere trecerea de pe cărbune pe gaz și procesul de retehnologizare, va fi necesară disponibilizarea  unui număr de cca 300 de angajați din cei peste 500 pe care îi are azi societatea.
Referitor la situația acestor disponibilizări, primarul Ilie Bolojan a spus: ,,Pentru acești muncitori, retehnologizarea va fi un șoc social. Tocmai de aceea, vom demara procedurile necesare pentru ca aceste persoane să beneficieze de plăți compensatorii între 20 și 24 de salarii, având în vedere că vorbim de oameni care au peste 50 de ani sau se află în prag de pensionare. Pentru aceasta, e nevoie de promovarea unei Hotărâri de Guvern prin Ministerul Muncii, care să îi includă pe acești disponibilizați pe lista beneficiarilor de plăți compensatorii până în luna martie, anul viitor, când noua centrală pe gaz  va intra în funcțiune". (B.P.)

Trimite email
luni, 6 mai 2024, 07:16:28 Ora de vară a Europei de Est