Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Vizita de studiu Continuous Teacher Training - Strategy to improve education quality

În cadrul Programului de Învățare pe tot Parcursul Vieții

Vizita de studiu Continuous Teacher Training - Strategy to improve education quality

În cadrul Programului European de Învățare pe tot Parcursul Vieții, derulat prin Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, am beneficiat de un grant pentru vizita de studiu din Coimbra-Portugalia: Strategii de îmbunătățire a calității educației.

Desfășurat în perioada 04-10.05.2014, programul  a fost o modalitate de a cunoaște și a interrelaționa cu formatori, cadre didactice din țările europene: Polonia, Slovenia, Luxemburg, Germania, Italia, Grecia, Franța, Anglia etc. Obiectivul acestei vizite de studiu a fost generarea de noi schimburi de experiențe și bune practici între gazde și participanți, inițierea și stabilirea de contacte în vederea demarării unor viitoare proiecte comune. Þara gazdă își dovedește încă din prima zi farmecul și ospitalitatea: o primire călduroasă, imaginile unor clădiri de pe fereastra microbuzului ce ne transportă spre hotelul situat pe malul râului.
Coimbra, fosta capitală a Portugaliei, azi, cel de-al treilea oraș ca mărime, rămâne una dintre cele mai importante așezări ale zonei centrale. Discuțiile cu ceilalți participanți se-nfiripă din prima zi, toți dornici fiind să cunoască noile experiențe de învățare, să comunice și să împărtășească la rândul lor altora, din propria experiență. Instituția organizatoare, Centro de Formacao de Associacao-Coimbra, ne-a întâmpinat cu un program complex, în care activitățile de formare: cursuri, seminarii alternează cu cele de cunoaștere a tradițiilor și culturii portugheze. Vizita la școala D. Duarte este o ocazie de a ne introduce în sistemul de educație al țării gazdă. Elevii de la filiera vocațională își demonstrează priceperea și îndemânarea, sub îndrumarea maiștrilor instructori. Seminarul de  la Universitatea Coimbra ne familiarizează cu o altă dimensiune a educației, aceea a științei și cercetării din învățământul superior; universitatea din Coimbra, una dintre cele mai vechi din Europa, fiind recunoscută prin tradiție. Biblioteca Joanina, datând din sec. al XVIII-lea sau librăria universității este una dintre cele mai vizitate clădiri ale complexului universitar. În cadrul seminarului ne sunt prezentate bune practici pentru formarea ș perfecțonarea cadrelor didactice.
Experiențele dobândite și discuțiile de grup relevă aspecte ce demonstrează afilierea învățământului românesc la structurile de educație europene: formatorii de cadre didactice colaborează cu profesorii pentru a identifica nevoia de formare, urmând a stabili sesiuni și programe de formare, pe baza acestor cereri. Se evidențiază un interes sporit și o puternică implicare pentru sesiunile care furnizează cursuri ce pot fi utilizate în practica de predare. În cadrul acestora, sunt prevăzute adesea materiale didactice și portofolii pentru profesori. În formarea cadrelor didactice sunt evidențiate acele aspecte care sunt relevante și utile. Profesorul are dreptul de a alege și de a selecta acele activități de formare care coincid cu interesele sale profesionale. Formatorii de cadre didactice desfășoară lecții deschise, la care cadrele didactice pot participa, cu scopul deprinderii unor strategii didactice și metodologii adecvate. În primul an de activitate, profesorii debutanți beneficiază de îndrumarea unui profesor cu experiență.
Între sistemele educaționale ale țărilor europene există asemănări și deosebiri; în ciuda acestora însă, departamentele guvernamentale și de conducere din învățământ recunosc importanța formării continue a cadrelor didactice în vederea creșterii calității actului predării și învățării. Din discuțiile participanților, fructuoase și interesante se evidențiază și alte aspecte: Europa nu are o strategie comună în învățământ, fiecare țară având propriul sistem sau mai multe.
În Portugalia, spre exemplu, se evidențiază tranziția dintre limbă și cultură. Sub aceste auspicii, vizitarea ruinelor romane, de la Muzeul Conimbriga e o incursiune în trecut; pe lespezile colbuite ale istoriei, vestigiile trecutului vorbesc despre o întreagă cultură și civilizație.
Un alt obiectiv turistic, istoric și cultural din amplul program stabilit de organizatori a fost vizitarea muzeului roman Cryptoporticus, una dintre curiozitățile Muzeului Machado de Castro. Situat pe un deal, acesta constă într-o construcție subterană de două nivele menită a fi o platformă artificială, ca bază pentru forum. Modernizat ulterior în timp, la muzeul Cryptoporticus, se pot admira învăluite în umbre de legendă bustul Agrippinei, al lui Vesspasian și al lui Traian, piese de sculptură care s-au găsit printre rămășițe.
Dincolo de aspectul inovator al formării și perfecționării în sistemul de învățământ, vizitele de studiu, în general, reprezintă o punte de acces spre cunoaștere și progres, o modalitate prin care UE reprezintă, în ciuda asemănărilor și deosebirilor, un areal de creștere și dezvoltare pentru fiecare cadru didactic. 
Această vizită de studiu a fost realizată cu sprijinul Comisiei Europene. Acest articol reflectă numai punctul de vedere al autorului, iar Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informațiilor pe care le conține.
Director CCD Bihor,
prof. Carmen Bodiu
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Vizita de studiu Continuous Teacher Training - Strategy to improve education quality.

Trimite email
vineri, 3 mai 2024, 03:14:37 Ora de vară a Europei de Est