Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Polițiștii bihoreni și-au sărbătorit ziua, avansând în grad, premiind și bucurând copiii

Marți, de Ziua Poliției Române

Polițiștii bihoreni și-au sărbătorit ziua, avansând în grad, premiind și bucurând copiii

După o săptămână rodnică, bogată în evenimente specifice polițiștilor, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a sărbătorit Ziua Poliției Române, marți, 25 martie 2014, așa cum o face în fiecare an, zi care coincide cu sărbătoarea creștină Buna Vestire.

În ședința festivă, purtătorul de cuvânt al instituției, subcomisarul de poliție Alina Dinu, a citit mesajul dlui viceprim-ministru pentru securitate națională Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne și al dlui chestor-șef de poliție Petre Tobă, inspectorul general al Inspectoratului General al Poliției Române.
Așa după cum se obișnuiește, de Ziua Poliției Române, toți polițiștii au fost avansați în gradul următor, iar 40 dintre ei au primit mulțumiri scrise și premii în bani din partea sponsorilor, Fundația „Ioan Baciu” și Corpul Național al Polițiștilor. Patru ofițeri și doi agenți au fost înaintați în grad înainte de termen, iar unor polițiști (opt la număr) li s-au anulat sancțiunile disciplinare. Pentru  merite deosebite, agentul-șef Tamaș Alexandru Ovidiu a ajuns „Polițistul anului 2013”, fiind premiat și recompensat cu o tabletă și 500 de lei, de către cei doi sponsori oficiali. Sponsorii l-au surprins plăcut (și emoționat) și pe dl chestorul dr. Liviu Popa, acordându-i o Diplomă de excelență.
Cu respectul cuvenit, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Bihor a invitat la microfon foștii comandanți ai Poliției bihorene de după ’89 (Gheorghe Chereji, Ioan Câmpan, Lazăr Cârjan), felicitându-i de Ziua Poliției Române și mulțumindu-le pentru prezența la ceremonie și pentru activitatea depusă.
Premierea câștigătorilor concursurilor din Săptămâna Poliției Bihorene
Așa după cum am scris cu ocazia desfășurării celei de-a VII-a ediții a Concursului preventiv „Școala fără violență”, premierea câștigătorilor celor două secțiuni, gimnaziu și liceu, s-a făcut tot acum, reprezentanții celor șase echipaje primind  diplomele, cupele și felicitările de rigoare din partea comandantului Poliției, dl chestor dr. Liviu Popa.
Vă reamintim câștigătorii Concursului preventiv „Școala fără violență”: la gimnaziu, pe locul I - echipajul Școlii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir”, pe locul II – echipajul Colegiului Tehnologic Nr. 1 Vadu Crișului, iar pe locul IIIechipajul Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu”; la liceu, pe locul I – echipajul Colegiului Economic „Partenie Cosma”, pe locul IIechipajul Colegiului Național „Mihai Eminescu”, iar pe locul III – echipajul Colegiului Tehnic „Mihai Viteazul”. La concursul de tir rezervat copiilor, pe locul I s-au situat reprezentanții Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Oradea, urmați pe locurile II și III de reprezentanții Școlii Gimnaziale „Oltea Doamna” și ai Liceului Teoretic „Aurel Lazăr”.
Expoziții și demonstrații în curtea poliției
Marți, cu începere de la ora 10, copiii și elevii au fost așteptați de polițiști la sediul din Parcul Traian, în curte, cu autoturismele din dotare gata să fie „inspectate” de copii, cu alarma în bună stare de funcționare, care a răsunat în nenumărate rânduri, fiind activată mai cu seamă de cei mai mici vizitatori. Copiii și elevii de la diferite unități de învățământ (noi am reperat grupuri de copii de la Grădinița Nr. 37 -  structura Grădiniței Nr. 54; elevi de la Școala Gimnazială „Oltea Doamna” – elevii dnei prof. Laura Ienei-David; elevi de la Școala Gimnazială Nr. 11  - elevii dnei prof. Carmen Nica; elevi de la Colegiul Național „Iosif Vulcan" - elevii dnei prof. Maria Dronca și ai doamnei prof. Anca Mărincean; de la Colegiul Național  Mihai Eminescu” - liceeni din a X-a, precum și elevii dnei prof. Mirela Bar; elevi de la Liceul Tehnologic Sanitar „Vasile Voiculescu”, elevii dnei prof. Alina Firtean…).
Polițiștii i-au așteptat cu o expoziție cuprinzând armament și tehnică din dotare; copiii mai îndrăzneți s-au pozat cu pistolul sau cu pușca în mâini, ori cu cătușele prinse pe mâini; au admirat expoziția cu sisteme tehnice de securitate și autolaboratorului criminalistic, unde li s-au luat amprentele și li s-au făcut poze pentru legitimația de polițist; la standul cu documente și pliante, broșuri și alte materiale de promovare a profesiei de polițist și cu conținut educativ – preventiv, s-au reîntâlnit cu agentul principal Lăcrimioara Fărcane și dl comisar Marcel Cosma; au mângâiat câinii dresați și s-au pozat cu ei, iar după ședința festivă, au avut ocazia să asiste și la demonstrații speciale ale luptătorilor Serviciului de Acțiuni Speciale, să-i îndemne și să-i încurajeze  pe Nero și Igor în prinderea hoților și spărgătorilor...
Copiii au trăit marți, cu adevărat, o zi specială, alături de polițiști, în curtea sediului de poliție!
Ovidiu Dan
P.S. Pentru mai multe poze (114 poze), accesați Galeria foto: Polițiștii bihoreni și-au sărbătorit ziua, avansând în grad, premiind și bucurând copiii.

Trimite email
duminică, 28 aprilie 2024, 06:49:24 Ora de vară a Europei de Est