Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Diverse | Cinema

Concurs cu premii, constând în invitații gratuite la Cinema Palace

Animații și Live action, în cadrul programelor educative ,,Școala altfel” și ,,Săptămâna verde”


În cadrul programelor educative ,,Școala altfel", respectiv ,,Săptămâna verde", Cinema Palace Oradea oferă instituțiilor de învățământ (pe bază de solicitare și programare) alternative educaționale specifice: Documentar cu scop educativ (,,Săptămâna verde" - ,,România sălbatică" - digital), animații și live action - vezi articolul publicat pe www.ovidan.ro , intitulat ,,Cinema Palace Oradea vă oferă alternative educaționale"....citeste


 

În programul ,,Școala altfel”

Cinema Palace Oradea vă oferă alternative educaționale


Cinema Palace Oradea are deosebita plăcere de a vă anunța că începând cu data de 11 septembrie 2023, vom relansa programul ,,Școala altfel - 2023-2024", respectiv ,,Săptămâna verde - 2023-2024", în cadrul cărora cinematograful nostru va organiza în baza unor programări, în intervalul orar 10.00 - 15.00, spectacole de cinematograf, destinate exclusiv grupurilor de elevi de pe raza județului Bihor, astfel încât iubitorii de film, să poată trăi la intensitate maximă experiența cinematografică în confortul crescut oferit de locația noastră și în condiții de maximă siguranță....citeste


 

Am relansat programul ,,Școala altfel” – 2023; în baza unor programări,

Vom prezenta spectacole de cinematograf, destinate exclusiv grupurilor de elevi de pe raza județului Bihor


Cinema Palace Oradea are deosebita plăcere de a vă anunța că începând din 6 februarie 2023, am relansat programul ,,Școala altfel" - 2023, în cadrul căruia cinematograful nostru va organiza în baza unor programări, în intervalul orar 10.00 - 15.00, spectacole de cinematograf, destinate exclusiv grupurilor de elevi de pe raza județului Bihor, astfel încât iubitorii de film să poată trăi la intensitate maximă experiența cinematografică în confortul crescut oferit de locația noastră și în condiții de maximă siguranță....citeste


 

Cinema Palace Oradea anunță

Vineri, 28 mai, prima premieră


Cinema Palace Oradea vă anunță că începând cu data de 28 mai 2021, cinematograful nostru își deschide larg porțile tuturor iubitorilor de film, astfel încât experiența cinematografică să poată fi din nou trăită la intensitate maximă, în confortul crescut oferit de locația noastră și în condiții de maximă siguranță....citeste


 

Marţi, la ora 19.00 la Filarmonica de Stat

Filmul „De ce eu?”, inspirat de cazul Panait şi filmat la Oradea


Unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului, De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu, parţial filmat la Oradea, va avea două proiecţii de gală pentru orădeni, marţi, 24 februarie, de la ora 19.00, la Filarmonica de Stat, iar de la 20.00, la Cinema Palace. ...citeste


 

Mâine, vineri,

„Q.E.D.” la Cinema Cortina Digiplex din Oradea


Cel mai apreciat film românesc al anului, „Q.E.D.”, scris și regizat de Andrei Gruzsniczki și selecționat în peste 20 de festivaluri internaționale, se lansează din 10 octombrie în 27 de orașe, inclusiv în Oradea....citeste


 

Miercuri, la Lotus Center - „European Party!”

Călători prin Europa, cu mijloacele de transport preferate


Lunar, Departamentul Marketig de la Lotus Center organizează manifestări educative pentru copii. Ieri (miercuri, 22 august 2012), Mihaela și Loredana, reprezentantele departamentului au coordonat cele patru ateliere de creație, Face Painting, precum și un concurs, programate în intervalul orar de la 15.00 la 21.00....citeste


 

În perioada 24-26 august

Caravana Filmelor TIFF 2012/ Operation Kino ajunge la Oradea


Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), organizatorul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), continuă proiectul de succes, Caravana Filmelor TIFF/ Operation Kino, împreună cu Festivalurile de Film de la Sofia, Sarajevo și Istanbul, alături de Reelport, unul dintre principalii actori de pe piața digitală de film din Europa. Întreg proiectul este sprijinit de programul MEDIA Mundus al Uniunii Europene....citeste


 

Evenimente pentru copii, miercuri

„European Party!” la Lotus Center


Lotus Center continuă seria evenimentelor dedicate copiilor.
Astfel, miercuri, 22 august 2012, Lotus Center îi invită pe cei mici la o petrecere tematică, intitulată „European Party!”...citeste


 

Cinematografie indiană pe ecranele românești

Filmul „Three Idiots”, difuzat de primul canal HD indian din România


București, 17 iulie 2012: „Three Idiots”, filmul care a obținut cel mai mare profit din istoria cinematografiei indiene, va fi difuzat în data de 3 august de primul canal HD indian din România, Bollywood HD. ...citeste


 

Din 11 mai în cinematografe

Prieteni cu copii


Jason (Adam Scott) ºi Julie (Jennifer Westfeldt) sunt ambii singuri ºi locuiesc în Manhattan. Sunt prieteni foarte buni încã din facultate, locuiesc în acelaºi bloc, au încredere unul în celãlalt, dar nu simt niciun fel de atracþie reciprocã. ...citeste


 

It’s Love time!

Câștigă din iubire la Hollywood Multiplex Lotus Oradea!


Adică bilete gratuite la Hollywood Multiplex Lotus Oradea. Și surprize în Meniurile Romance. Printre care și un inel Swarovski! Și o excursie în doi la Paris. ...citeste


 

Hollywood Multiplex Lotus Oradea își trimite spectatorii la Los Angeles

Actori celebri, premii surpriză, bilete gratuite și o excursie...


Actori celebri, premii surpriză, bilete gratuite la film și o excursie la studiourile Universal de la Los Angeles!
Adică o desagă plină de bunătăți cu care Hollywood Multiplex Lotus Oradea își întâmpină spectatorii iarna aceasta! ...citeste


 

La Hollywood Multiplex Lotus Oradea

Îți faci prieteni celebri și vacanța ca-n filme!


Personajele celebre din filme, atât de îndrăgite de cinefilii români, au descins iarna aceasta, la Hollywood Multiplex Lotus Oradea!...citeste


 

Cinema Libertatea

Caravana Tiff 2011 Oradea


Caravana Filmelor TIFF continuă cu proiecții de excepție și la Oradea în perioada 2-4 septembrie 2011. ...citeste


 

Până în 15 septembrie

Hollywood Multiplex Lotus Oradea își trimite spectatorii în Hawaii!


Până pe 15 septembrie 2011, Hollywood Multiplex Lotus Oradea și Coca-Cola îți pregătesc sosirea în Hawaii! ...citeste


 

Hollywood Multiplex Lotus Oradea feat. Hawaii prezintă Tropical Cinema!

Vreți o vacanță în Hawaii?


Valuri... plajă... Oceanul Pacific!
Ghirlande... Hula Dance... Hawaii!
Aloha tuturor!
A venit momentul pentru o vacanță! În Hawaii! ...citeste


 

A fost declanșată mișcarea Street Valentine’s la Hollywood Multiplex Lotus Oradea

De Valentine’s o arzi romantic la cinema!


Vino la Hollywood Multiplex Lotus Oradea până pe 28 februarie și ai o lună întreagă cu mii de premii și îndrăgosteală la maximum! ...citeste


 

Premii substanțiale

HML te plătește cu 1.000 de euro să mergi la film


Au trecut sărbătorile de iarnă, dar nu și șansele spectatorilor Hollywood Multiplex Lotus Oradea de a câștiga premii substanțiale. ...citeste


 

Vine Moșu’ cu premii în bani

La Hollywood Multiplex Lotus Oradea


Te-ai săturat de cadouri din alt film?
Vino la Hollywood Multiplex Lotus Oradea și poți pleca mai bogat cu 1000 de euro!...citeste


 

Premieră la Hollywood Multiplex Lotus Oradea

Morgen


Filmul este o producție MANDRAGORA, în colaborare cu SLOT MACHINE și KATAPULT FILM. ...citeste


 

În 28 octombrie

Moștenirea


Studiourile Walt Disney și Forum Film au început număratoarea inversă până la difuzarea a 23 de minute filmate în format 3D din blockbusterul TRON: Moștenirea. Vizionarea va avea loc în data de 28 octombrie 2010, în rețeaua Cinema City (Bacău, Cluj-Napoca, București -în locațiile din Cotroceni și Sun Plaza -, Iași, Pitești, Timișoara, Arad), precum și la Holywood Multiplex din București și Oradea, Odeon Cluj și Liberty București. ...citeste


 

Orădenii chiar sunt înnebuniți după filme?

Oameni mari și fără minte..


Ieri seară (miercuri, 8 septembrie 2010), am rămas surprinși de agitația care s-a creat la casieriile de la cinematograful Hollywood Multiplex Lotus Oradea....citeste


 

Al 8-lea multiplex în România

Primul multiplex din Arad se va deschide în 17 septembrie


Cinema City, cel mai mare operator de cinematografe din Europa Centrală și de Sud Est și liderul pieței din România, va inagura vineri, 17 septembrie 2010, primul cinematograf modern din orașul Arad, un multiplex amplasat în incinta centrului comercial Atrium Center....citeste


 

Festivalul de filme BuSho, prima dată în Oradea și în România

Din nou, filme de scurt metraj la cinema Libertatea


Festivalul internațional de filme de scurt metraj BuSho, eveniment cinematografic de prestigiu deja în Ungaria, va fi organizat și la Oradea între 1 și 3 septembrie, în fiecare zi, între orele 18 și 23....citeste


 

Câștigă-ți vacanța

La Hollywood Multiplex Lotus Oradea


Credeai ca orașul este plictisitor? Ce zici de o vara urbană? Fă-ți bagajele și mută-te! Don’t worry, Hollywood Multiplex Lotus Oradea îți asigură răcoarea, umbrela de soare, plaja, hamacul și terasa! ...citeste


 

Poate vă interesează

Vacanța All Inclusive la Hollywood Multiplex Lotus Oradea


A venit vara și odata cu ea, planurile de vacanță! Hollywood Multiplex Lotus Oradea pune la dispoziția spectatorilor săi o ofertă de nerefuzat: o vacanță All Inclusive în Oradea!...citeste


 

Ce spuneți?

Fiecare femeie merită un Oscar


Pentru că sunt cele mai talentate artiste!
Pentru că spun cele mai originale povești!
Pentru că au cele mai frumoase costume!
Pentru că joacă rolul cel mai important în viața tuturor!...citeste


 

ªtire de ultimã orã!!!

Arestãri în masã la Hollywood Multiplex Lotus Oradea


Mai mulþi „infractori” periculoºi s-au refugiat la Hollywood Multiplex Lotus Oradea. Au evadat din rutina zilnicã ºi s-au îndreptat direct cãtre cinematograf, sperând cã acolo vor putea acþiona în voie. ...citeste


 

Marți, 1 decembrie, la cinema

Stella... la Oradea - un film de Vanina Vignal


Marți, 1decembrie 2009, la ora 19.00, va avea loc proiectarea filmului documentar „Stella”, la cinema „Libertatea” (intrare sub pasajul Vulturul Negru, la Federația Patronilor), urmat de discuție cu regizoara Vanina Vignal....citeste


 

Pentru prima oară

Câștigătorul premiului LMS este anunțat în cadrul unui festival de film internațional


Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă (EU-OSHA) a sprijinit pentru prima dată premiul „Locuri de muncă sănătoase” (LMS) pentru cel mai bun film documentar pe teme legate de muncă înmânat la cea de-a 52-a ediție a Festivalului de film documentar și de animație de la Leipzig....citeste


 

Joi, 29 octombrie 2009, ora 19.00,

100 de minute românești


Proiecții la PAVILION UNICREDIT din București, urmate de o sesiune de Q&A cu Andrei Crăciun; curator: Andrei Craciun, artiști: Ștefan Constantinescu, Teodor Graur, Ion Grigorescu, Ciprian Homorodean, Sebastian Moldovan, Corneliu Porumboiu. România, complexul românilor europeni și mândria europenilor români continuă să se plaseze în Est, incapabilă de a se sustrage ierarhiei Est-Vest, blestem al Balcanilor - invenție lingvistică adoptată prea ușor. ...citeste


 

Între 28 și 30 octombrie, la Oradea,

Festivalul filmelor de animație Metrion (MAFF) - ediția a II-a


De ce coboară taurul roșu de pe ecran? Care este legătura dintre fierarul mediocru și taurul roșu? Cine o răpește pe Europa și cine încearcă să o elibereze?
Toate aceste mistere vor fi dezvăluite între 28 și 30 octombrie 2009, la cea de-a doua ediție a Festivalului filmelor de animație Metrion, la cinematograful „Libertatea” din Oradea și la clubul Gekko. ...citeste


 

„Francesca” rulează în Oradea între 16 și 29 octombrie

O poveste crudă a societății românești de astăzi...


Bobby Păunescu, regizorul lungmetrajului „Francesca”, și trei dintre interpreții principali, Monica Bîrlădeanu, Dorian Boguță și Mihai Dorobanțu, s-au întâlnit, luni (19 octombrie 2009) cu reprezentanții presei orădene, la cafeneaua „Violet” din Lotus-Center, iar seara, cu cinefilii orădeni prezenți la proiecția de gală. ...citeste


 

La Festivalul PENINSULA, de la Tg. Mureș

Cele mai apreciate filme (ale Festivalului B-EST IFF)


În perioada 25 - 29 iulie 2007, B-EST International Film Festival va prezenta la Târgu Mureș, în cadrul secțiunii Best of Film Festivals al Festivalului PENINSULA, trei dintre cele mai apreciate filme care au fost selectate pentru ediția 2007 a festivalului B-EST IFF. ...citeste


 

B-EST International Film Festival 2007

Câștigătorii celei de-a treia ediții


După o săptămână de vizionat cele mai noi filme, premiate la festivaluri internaționale din întreaga lume, B-EST International Film Festival, ediția a 3-a, își anunță câștigătorii. ...citeste


 

Cele opt filme ale ediției a III-a

B-EST International Film Festival


B-EST International Film Festival anunță care sunt cele opt filme selecționate în competiție, la secțiunea documentar, pe care le veți putea viziona la București, în perioada 14 - 21 aprilie 2007, la cea de a treia ediție a festivalului. ...citeste


 

La Bucureºti, între 14 ºi 21 aprilie,

B-EST International Film Festival


Cu numeroase nominalizãri internaþionale - Oscar pentru Cel mai bun film strãin, Globul de Aur, Premiile Césars -, regizorul ºi scenaristul belgian Gérard Corbiau, a cãrui carierã cinematograficã internaþionalã se întinde pe parcursul a 20 de ani, va face parte din juriul competiþiei de lungmetraj a B-EST International Film Festival, ediþia a 3-a, care va avea loc la Bucureºti în perioada 14 - 21 aprilie 2007....citeste


 

sâmbătă, 20 aprilie 2024, 18:26:39 Ora de vară a Europei de Est