Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Diverse | O.T.L.

Începând din 5 februarie,

Modificări la traseul liniei 12 de autobuz


Începând de luni, 5 februarie 2024, având în vedere finalizarea lucrărilor la pasajele subterane din zona Piaţa Cetăţii şi reorganizarea traficului auto se modifică traseul liniei 12 de autobuz după cum urmează:...citeste


 

Începând de astăzi, 18 ianuarie,

Modificări la traseul liniei 23 de autobuz


Începând de joi, 18 ianuarie 2024, având în vedere finalizarea lucrărilor la pasajele subterane din zona Piaţa Cetăţii şi reorganizarea traficului auto, se modifică traseul liniei 23 de autobuz după cum urmează:...citeste


 

Începând de astăzi,

Modificări la mai multe trasee ale liniilor de autobuz


Începând de astăzi, 12 ianuarie 2024, având în vedere finalizarea lucrărilor la pasajele subterane din zona Piaţa Cetăţii şi reorganizarea traficului auto, se vor modifica traseele liniilor: 10, 24, 29 şi 30 de autobuz după cum urmează:...citeste


 

Începând din 8 ianuarie 2024

Modificări la traseele liniilor 16 și 17 de autobuz


Începând de luni, 8 ianuarie 2024, având în vedere finalizarea lucrărilor la pasajele subterane din zona Piaţa Cetăţii şi reorganizarea traficului auto se vor modifica, în prima etapă, traseele liniilor 16 şi 17 de autobuz după cum urmează:...citeste


 

Începând de sâmbătă, 25 noiembrie,

Modificări la traseele unor linii de autobuz


Începând de sâmbătă, 25 noiembrie 2023, se desființează liniile de autobuz 20 şi 21. ...citeste


 

Măsuri de prevenire a răspândirii Covid-19

Zilnic, se face dezinfecţie în habitaclurile mijloacelor de transport în comun


În actualul context epidemiologic, generat de incidenţa crescută a ratei de infectare cu virusul Covid -19, S.C. O.T.L. S.A. efectuează zilnic dezinfecţia în habitaclurile mijloacelor de transport în comun (pardoseli, scaune, bare şi suporţi de susţinere, validatoare şi case de marcat etc.)....citeste


 

De luni, 23 august,

Se închide circulației tramvaielor pe B-dul Nufărul-Cantemir


Retragerea tramvaielor în depou se va face pe tronsonul liniei Calea Aradului - Depoul OTL....citeste


 

O.T.L.

Noile panouri electronice informative


Societatea de transport O.T.L. are în implementare modernizarea sistemului de afişaj electronic din staţiile mijloacelor de transport în comun....citeste


 

Joi, a fost prezentat

Bilanțul realizărilor la O.T.L. în 2020


Joi, 18 februarie 2021, la sediul O.T.L., a avut loc, conferinţa de presă având ca tematică bilanţul realizărilor din anul 2020....citeste


 

Începând de luni, 8 februarie,

Modificări în transportul public urban prin curse regulate de autobuz


Începând cu data de 8 februarie 2021, se vor efectua următoarele modificări în transportul public urban prin curse regulate de autobuz:...citeste


 

Din 14 decembrie,

Modificare traseu - Linia 29


Vă comunicăm că, pentru buna deservire a angajaţilor din Parcul Industrial II, cu domiciliul în zona Calea Aradului şi a B-dului Decebal, începând cu data de 14 decembrie 2020, traseul liniei 29 se modifică numai la deplasarea spre Centrul Civic - Ștefan cel Mare - Transilvaniei. ...citeste


 

Până în primăvara anului 2021

Acțiunea de închiriere a trotinetelor electrice se suspendă


Oradea Transport Local anunță că acţiunea de închiriere a trotinetelor electrice se suspendă până în luna martie a anului 2021....citeste


 

Purtaţi corect masca!

Păstraţi distanţa!


Respectând recomandările Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bihor, pentru atenţionarea şi informarea călătorilor, pe afişajul electronic al mijloacelor de transport în comun şi pe panourile informative amplasate în staţii sunt afişate mesaje specifice, respectiv: ,,Purtaţi corect masca" şi ,,Păstraţi distanţa". ...citeste


 

Începând de luni,

Sistemul de închiriere a trotinetelor electrice TrotOR


O.T.L. informează pasionaţii de plimbări cu trotineta electrică despre faptul că, începând din 19 octombrie 2020, până când condiţiile atmosferice vor fi favorabile, le stă la dispoziţie, pentru închiriat, un stand de andocare /încărcare amplasat la sediul societăţii din str. Atelierelor, nr. 12. ...citeste


 

Aflăm de la O.T.L. că

Luni, 5.10.2020 este Ziua Educației


Și dacă, luni, 5.10.2020 este Ziua Educației, elevii și profesorii nu vor merge la școală - știe și spune O.T.L....citeste


 

Duminică, în intervalul orar 7.00-19.00,

OTL-S.A. va suplimenta numărul de tramvaie şi autobuze în circulaţie


Avându-se în vedere contextul actual în care vor avea loc alegerile locale, că numărul de utilizatori ai transportului public urban prin curse regulate va fi mai mare în această zi decât într-o zi nelucrătoare obişnuită, în scopul prevenirii îmbolnăvirii călătorilor cu coronavirus COVID-19, duminică, 27 septembrie 2020, OTL-S.A. va suplimenta, în intervalul orar 7.00-19.00, numărul de tramvaie şi autobuze în circulaţie....citeste


 

Din comunele: Borş, Sânmartin, Paleu, Cetariu, Hidişelu de Jos

Carduri de călătorie pentru elevii din cinci comune


Conducerea societăţii S.C. O.T.L. S.A. dă asigurări elevilor cu domiciliul în comunele Borş, Sânmartin, Paleu, Cetariu, Hidişelul de Jos, şi părinţilor acestora, că elevii vor beneficia în continuare de gratuitate la transportul public în baza adeverinţelor emise de unităţile de învățământ la care studiază....citeste


 

Oradea Transport Local SA are în implementare şi testare

Sistemul de închiriere trotinete electrice ,,TrotOR”


Oradea Transport Local SA are în implementare şi testare Sistemul de închiriere trotinete electrice ,,TrotOR", compus, în prima etapă, din: 20 de trotinete electrice, patru standuri de andocare / încărcare cu 10 porturi fiecare, stand şi software aferent de utilizare, plată şi administrare....citeste


 

Duminică,

Sfinţirea Catedralei Ortodoxe restricţionează circulaţia rutieră în Centrul Civic


Duminică, 20 septembrie 2020, între orele 8.00-13.30, la solicitarea Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, se restricţionează circulaţia rutieră în faţa Catedralei Ortodoxe din Centrul Civic....citeste


 

Se găsesc la secretariatul şcolii...

Cardurile de călătorie pentru elevi


Pentru a beneficia de abonamentele cu reducere de 100%, rugăm elevii să se prezinte la secretariatul unităţii de învăţământ unde studiază pentru ridicarea cardului de călătorie. ...citeste


 

Ne îmbogățim... parcul de tramvaie

Al cincilea tramvai Imperio a ajuns la Oradea


Directorul societăţii Oradea Transport Local, dl. Pop Viorel Mircea, aduce la cunoştinţa orădenilor că al cincilea tramvai Imperio, produs de Astra Vagoane Arad, sosit la Oradea, luni, 24 august 2020, a ieșit vineri (28.08.2020) din depou pentru probele de anduranţă....citeste


 

De la 1 septembrie

Modificări la traseele liniilor de autobuz; înființarea Liniei 29


Traseele liniilor de autobuz 12 și 14 vor fi prelungite, la unele curse, începând de la 1 septembrie 2020, cu alte trei staţii pe sens pe str. Anghel Saligny din Parcul Industrial 2. ...citeste


 

De la 1 septembrie,

Se înființează Linia 515 de autobuz, pe ruta Oradea - Sîntelec


Vineri, 28 august 2020, la sediul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Transregio, directorul executiv al Autorităţii de Autorizare, dl. Adrian Fogiş, împreună cu directorul general al societăţii Oradea Transport Local, dl. Viorel Mircea Pop şi primarul comunei Hidişelul de Sus, dl. Adrian Petroi au finalizat documentaţia de atribuire a serviciului de transport public prin curse regulate pentru traseul Oradea - Sîntelec....citeste


 

Sâmbătă, 1 august

Tramvaiul Imperio, prima cursă (gratuită) la Oradea


Sâmbătă, 1 august 2020, ora 7.30, noul tramvai Imperio pleacă în cursă, având călători la bord....citeste


 

Sâmbătă, intră în circulație tramvaiele moderne, construite la Arad

Vă aşteptăm să călătoriți gratuit cu noile tramvaie!


Aşteptate şi dorite de orădeni, primele tramvaie moderne cu podea joasă construite în România, la Arad, intră în circulaţie, după finalizarea perioadei de probă....citeste


 

Poate vă interesează

Începând de astăzi, se reiau cursele regulate pe linia internaţională transfrontalieră Oradea-Biharkeresztes


Începând de astăzi (miercuri, 24 iunie 2020), OTL-S.A. va relua activitatea de transport persoane prin curse regulate de autobuz pe linia Oradea-Biharkeresztes....citeste


 

De sâmbătă până luni

Plimbări de agrement cu Tramvaiul de epocă și Autobuzul turistic Cabrio


Va invitam in zilele de sâmbătă, duminică, si luni la plimbări de agrement cu Tramvaiul de Epoca si Autobuzul Turistic Cabrio. Se vor efectua curse pe traseele şi conform programelor de circulaţie prezentate în continuare....citeste


 

,,Abonament lunar gratuit elevi”

Abonamente gratuite pentru elevi


Elevii din clasele 0 -XII şi postliceale (până la 21 de ani), vor beneficia în mod gratuit de transport local, pe raza municipiului Oradea pe tot parcursul anului calendaristic, conform Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 şi a Hotărârii de Guvern nr. 435 din 28.05.2020. ...citeste


 

Începând de luni

Modificarea traseelor liniilor 10, 14, 20 şi 30 de autobuz


Pentru efectuarea unor lucrări edilitare pe Str. Traian Moşoiu, traseele liniilor 10, 14, 20 şi 30 de autobuz vor fi deviate începând de luni,11 mai 2020, până duminică, 31 mai 2020, inclusiv. Autobuzele vor circula pe tronsoanele deviate prezentate în continuare. ...citeste


 

De la O.T.L. S.A. - Info

Suspendare activitate Puncte de vânzare


În contextul măsurilor care au fost luate de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, dar și pentru a ajuta la reducerea răspândirii COVID-19, începând cu 25.03.2020, în scopul asigurării sănătății și securității în muncă a salariaților și din grijă pentru sănătatea și siguranța clienților, activitățile care presupun contactul direct al angajaților O.T.L. S.A. cu publicul vor fi reduse temporar în următoarea perioadă, și recomandăm clienților să utilizeze canalele alternative de cumpărare a legitimaţiilor de călătorie:...citeste


 

Mărțișoare pentru doamnele și domnișoarele din tramvai

Duminică, controlorii au împărțit mărțișoare


Conducerea societății Oradea Transport Local, prin angajații săi, a ținut să facă un gest aparte duminică, de 1 Martie, urând doamnelor și domnișoarelor ,,O primăvară frumoasă", prin oferirea de mărțișoare. ...citeste


 

Începând de luni, 3 februarie

Cursă suplimentară pe linia 13 de autobuz în zilele lucrătoare cu școală


Ĩn urma solicitărilor mai multor părinţi ai căror copii sunt elevi la Şcoala Gimnazială ,,Oltea Doamna" Oradea, începând cu 3 februarie 2020 până în 28.02.2020, în programul de circulaţie al liniei 13 valabil în zilele lucrătoare cu şcoală se introduce experimental o cursă suplimentară, cu plecare la ora 8.10 din staţia Piaţa Cetăţii şi la ora 8.30 din staţia Gheorghe Doja nr. 190....citeste


 

Începând de astăzi, 30 ian.

Staţiile de autobuz Sala Antonio Alexe incluse în traseul liniei 31


La solicitarea mai multor agenţi economici din Parcul industrial 1, începând cu data de 30.01.2020 autobuzul liniei expres 31 va opri şi în staţiile Sala Antonio Alexe (sunt douã staţii, câte una pe fiecare sens de circulaţie)....citeste


 

Lucrările care se execută în oraş, dar şi traficul aglomerat

Cauzele nerespectării graficelor de circulație a mijloacele de transport in comun


Ne cerem scuze călătorilor afectaţi de întârzierile înregistrate de mijloacele de transport în comun ale societăţii noastre, însă, având în vedere lucrările care se execută în oraş, dar şi traficul aglomerat, în anumite intervale orare, acestea nu pot respecta graficele de circulaţie....citeste


 

Primim de la O.T.L.

Trasee modificate în perioada 22 noiembrie - 29 decembrie pentru pregătirea şi desfăşurarea Târgului de Crăciun


Pentru pregătirea şi desfăşurarea Târgului de Crăciun, Comisia tehnică pe probleme de circulaţie şi transport rutier în municipiul Oradea a aprobat închiderea circulaţiei rutiere în Piaţa Unirii, de la intersecţia cu Str. Primăriei până la intersecţia cu Str. Iuliu Maniu, în perioada 22 noiembrie - 29 decembrie 2019....citeste


 

În perioada 25 - 29 noiembrie

Grafic experimental de circulație pentru Linia 27


Pentru a răspunde solicitărilor venite din partea firmelor a căror activitate se desfăşoară în Parcul Industrial 1, în perioada 25 - 29 noiembrie 2019, pe linia 27 se va circula conform unui grafic experimental, suplimentându-se traseul cu încă patru curse....citeste


 

Doar sâmbătă, 23 noiembrie, între orele 12.00 - 18.00

Blocare circulaţie auto pe Podul Dacia


Pentru realizarea lucrărilor la obiectivul Pasaj Subteran Magheru, s-a aprobat interzicerea circulaţiei auto pe Podul Dacia, sâmbătă 23 noiembrie 2019, între orele 12.00 - 18.00....citeste


 

De vineri, până în 13 iunie 2020

S-a întrerupt circulaţia tramvaielor peste Podul Dacia


Pentru realizarea lucrărilor la obiectivul Pasaj Subteran Magheru, cu aprobarea Comisiei tehnice pe probleme de circulaţie şi transport rutier în municipiul Oradea, se întrerupe circulaţia tramvaielor pe tronsonul: Piaţa Emanuil Gojdu - General Magheru - Republicii - Piaţa Bucureşti - Berzei - Olimpiadei începând de vineri, 22 noiembrie 2019, ora 17.00, până în 13 iunie 2020....citeste


 

Înfiinţare linie nouă de tramvai

Începând cu data de 15 noiembrie, se înfiinţează linia 8 de tramvai


În scopul îmbunătăţirii serviciului de transport public de persoane cu tramvaie, începând cu data de 15 noiembrie 2019 se înfiinţează linia 8 de tramvai....citeste


 

Din 2 septembrie

Modificări la programul de circulație al autobuzului turistic


S.C. O.T.L. S.A. informează că programul de circulaţie al autobuzului turistic se modifică începând din 2 septembrie 2019. ...citeste


 

Miercuri, 21 august

Modificare trasee liniile 12 şi 14 de autobuz


La solicitarea Asociaţiei pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune, pentru organizarea evenimentului ,,Carnavalul Florilor", Comisia tehnică pe probleme de circulaţie şi transport rutier în municipiul Oradea a aprobat închiderea circulaţiei rutiere în Piaţa Unirii, de la intersecţia cu Str. Primăriei până la intersecţia cu Str. Iuliu Maniu, miercuri, 21 august 2019, între orele 6.00-24.00....citeste


 

S-a aprobat desfiinţarea staţiei de autobuz de la Biserica Emanuel

Înfiinţarea staţiei de autobuz Calea Aradului nr. 9


În şedinţa Comisiei tehnice pe probleme de circulaţie şi transport rutier în municipiul Oradea din 3 mai 2019 s-a aprobat desfiinţarea staţiei de autobuz de la Biserica Emanuel, situatǎ în traseele liniilor 19, 20, 21N, 28, 30, 31 şi T2 de autobuz, din cauza dimensiunii insuficiente şi a amplasamentului necorespunzǎtor....citeste


 

Mai mulți pești în Pețea!

Actiune pentru protejarea habitatului piscicol din pârâul Peț(e)a


Oradea Transport Local a obişnuit, în ultimii ani, orădenii cu bunele practici în ceea ce priveşte protecţia mediului, prin achizițiile de mijloace de transport care să respecte criterii în această direcţie....citeste


 

Vineri,

O.T.L. a premiat 19 elevi de 1 Iunie


Vineri, 31 mai 2018, a avut loc la sediul O.T.L. o conferinţă de presă în cadrul căreia au fost premiați elevii cu ale căror desene a fost decorat cel de-al patrulea autobuz al societăţii pentru a celebra Ziua Internaţională a Copilului. ...citeste


 

Sâmbătă și duminică

Traseul si programul de circulatie al Tramvaiului de epocă și al Autobuzului turistic pentru 1,2 Iunie


S.C. O.T.L. S.A. vă invită sâmbătă, 1 iunie şi duminică, 2 iunie 2019 la plimbări de agrement cu Tramvaiul de epocă....citeste


 

La cea de-a 8-a ediţie a Concursului european al vatmanilor

Oradea a ocupat locul 3


Echipe din 25 de oraşe (Barcelona, Basel, Bergen, Berlin, Burxelles, Budapesta, Dresda, Dublin, Gothenburg, Helsinki, Istambul, Cracovia, Luxembourg, Milano, Malaga, Manchester, Moscova, Oradea, Paris, Porto, Praga, Rotterdam, Stockholm, Stuttgart şi Viena) au participat, sâmbătă, 4 mai 2019, la Bruxelles, la a 8-a ediţie a Concursului european al vatmanilor ,,European Tramdiver Championship". ...citeste


 

Primim de la OTL

Programul pentru perioada sărbătorilor de iarnă


OTL SA anunţă publicul călător programul punctelor de vânzare a titlurilor de călătorie pentru perioada 24 - 26, 31 decembrie 2018 şi 1 - 2 ianuarie 2019 ....citeste


 

O știre de o mie de puncte: Am scăpat de calvar!

S-a reluat circulația cu tramvaiele pe linia 2, dar și circulația auto în sensul giratoriu din zona Bisericii Emanuel


OTL informează călătorii că s-a reluat circulaţia cu tramvaiele şi pe linia 2, începând de joi, 6 decembrie 2018, ora 15.00, ca urmare a finalizării lucrărilor la calea de rulare pentru realizarea buclei de legǎturǎ între cartierele Rogerius şi Ioşia....citeste


 

Într-un Arc peste timp

,,Tramvaiul Centenarului Marii Uniri”


SC OTL SA, în parteneriat cu liceele teoretice Onisifor Ghibu şi Aurel Lazăr din Oradea, a organizat expoziţia de desene intitulată ,,Tramvaiul Centenarului Marii Uniri". ...citeste


 

Începând de miercuri,

Circulaţia auto va rǎmâne în continuare interzisǎ pe B-dul Decebal...


În scopul urgentǎrii finalizǎrii lucrǎrilor de realizare a legǎturii pe cele trei direcţii ale liniilor de tramvai în intersecţia B-dul Decebal - Str. Primǎriei - Calea Aradului, începând de miercuri, 21 noiembrie:...citeste


 

Începând de astăzi (sâmbătă)

Se înființează Linia C 100 de autobuz, de la Auchan la Piața 100 (și înapoi)


Pentru a facilita deplasarea utilizatorilor mijloacelor de transport în comun la Piaţa 100 (Ocska), începând cu data de 3 noiembrie 2018 se va înfiinţa Linia C100 de autobuz care va avea traseul delimitat de staţiile Auchan şi Piaţa 100....citeste


 

În perioada 27 oct. - 1 nov.

Spre Cimitirul Rulikowski, autobuzele vor circula la interval de 15 minute


Pentru a facilita deplasarea utilizatorilor mijloacelor de transport în comun la Cimitirul Rulikowski, în perioada 27.10.2018 - 1.11.2018, între staţiile Piaţa Unirii/Episcopia Greco-Catolicǎ şi Cimitirul Rulikowski vor circula autobuze la intervale de succedare de 15 minute....citeste


 

De marți, vom avea o ,,bucurie” mare de tot în transport

Circulaţia auto va fi interzisǎ pe B-dul Decebal, de la intersecția cu Str. Iuliu Maniu...


Pentru realizarea buclei de legǎturǎ dintre Rogerius şi Ioşia la transportul cu tramvaie, începând de marţi, 16 octombrie 2018, circulaţia auto va fi interzisǎ pe B-dul Decebal, de la intersecţia cu Str. Iuliu Maniu pânǎ la intersecţia cu Str. Tuberozelor, pe sensul de deplasare spre Piaţa Decebal şi pe Str. Primǎriei, în ambele sensuri de circulaţie, de la Str. Tuberozelor pânǎ la B-dul Decebal....citeste


 

Din cauza concertului Simfonia Marii Uniri

Devierea traseelor liniilor de autobuz 12 şi 14 în 30 august


Astăzi, 30 august 2018, va avea loc, în P-ţa Unirii, concertul Simfonia Marii Uniri. ...citeste


 

De la O.T.L.

Traseul Liniei 14 de autobuz, începând din 10 august


Având în vedere că lucrările de amenajare a trecerii de pietoni denivelate de la intersecţia Str. Vasile Alecsandri cu Parcul 1 Decembrie urmează să fie finalizată, începând din 10 august 2014, Linia 14 autobuz va avea următorul traseu:...citeste


 

De la 1 august

Devierea traseelor liniilor 17, 19 şi 23 de autobuz


Începând de miercuri, 1 august 2018, se vor opera modificări la traseele liniilor de autobuz 17, 19 şi 23....citeste


 

Geam spart

Altercație în autobuz


În cursul serii de joi, 19 iulie 2018, în jurul orei 21.15, într-un autobuz Solaris, aflat pe traseul liniei 16, în staţia Billa, un grup de cetăţeni de etnie romă, format din doi bărbaţi şi o femeie, au avut o altercaţie....citeste


 

duminică, 5 mai 2024, 01:11:55 Ora de vară a Europei de Est