Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Poliția e cu noi! | 2023

O nouă acțiune preventivă în trafic

Victimizarea prin accidente rutiere și prin infracțiuni specifice sezonului de iarnă, prevenită de polițiștii bihoreni


Cafea, ceai cald și recomandări preventive, oferite de polițiștii bihoreni șoferilor care se întorc acasă, de Crăciun....citeste


 

Expoziția de pictură

„Uniți împotriva violenței!”


Expoziția de pictură și grafică cu mesaje antiviolență a fost vernisată, marți, la Muzeul Orașului Oradea....citeste


 

Alături de polițiștii de prevenire bihoreni

Călătorie cu trenul lui Moș Crăciun


Copiii prezenți în călătoria cu trenul lui Moș Crăciun au interacționat cu polițiștii de prevenire bihoreni, pentru o vacanță de iarnă în siguranță....citeste


 

Fenomenul criminalității organizate, dezbătut la Oradea

Conferința „Impactul criminalității organizate asupra societății. Riscuri, vulnerabilități și modalități de prevenire”


Fenomenul criminalității organizate a fost dezbătut la Oradea, de specialiști din domeniu și invitați, în cadrul Conferinței regionale „Impactul criminalității organizate asupra societății. Riscuri, vulnerabilități și modalități de prevenire"....citeste


 

Joi, 9 noiembrie,

Profesia de polițist a fost promovată la Cafeneaua cu joburi


Profesia de polițist a fost prezentată bihorenilor la evenimentul Cafeneaua cu joburi....citeste


 

La „Școala altfel”,

Alături de polițiștii bihoreni


Alături de polițiștii bihoreni, peste 2.500 de elevi au aflat cum să prevină delincvența juvenilă, bullyingul sau consumul de substanțe interzise, în cadrul activităților dedicate programului național „Şcoala altfel"....citeste


 

Poliţiştii - prietenii copiilor!

An școlar în siguranță, alături de polițiștii bihoreni


Siguranţa în instituţiile de învăţământ din judeţul Bihor, prioritate a poliţiştilor bihoreni şi în anul şcolar 2023 - 2024. Polițiștii bihoreni au luat toate măsurile necesare pentru un început de an școlar în liniște și siguranță, fiind efectuate verificări înainte de startul cursurilor, dar și stabilite priorități de acțiune, după ce elevii vor începe efectiv orele....citeste


 

În parteneriat,

Acțiuni pentru prevenirea consumului de droguri și alcool


Acțiunile pentru prevenirea consumului de droguri și a conducerii sub influența alcoolului, derulate de polițiștii bihoreni, alături de polițiști de frontieră și de reprezentanții în teritoriu ai Agenției Naționale Antidrog continuă și pe vreme de caniculă....citeste


 

Pentru informarea școlarilor din clasa întâi

Proiectul ,,Școala siguranței Tedi”, la final


Peste 2.500 de elevi de clasa întâi au fost implicați de polițiștii de prevenire bihoreni în proiectul preventiv „Școala siguranței Tedi", derulat, în județul Bihor, pentru a opta oară, consecutiv....citeste


 

Înalte performanțe sportive, reiterate

Poliţiştii bihoreni, din nou, campioni naţionali la judo


Vă prezentăm trei polițiști bihoreni, medaliați cu aur, argint și bronz, în cadrul Campionatului Naţional de Judo al Ministerului Afacerilor Interne. ...citeste


 

25 martie

Ziua Poliției Române - 201 ani de istorie şi tradiţie


Ziua Poliţiei Române, scurt istoric:
Prin art. 50 din Legea nr. 218 din 23.04.2002 data de 25 martie a fost desemnată Ziua Poliţiei Române. Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.
În anul 1822, domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu (şeful poliţiei din acele timpuri) drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei. Alături de siglă se află o ghirlandă din aur în interiorul căreia este prezentată Maica Domnului înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună (Buna Vestire)....citeste


 

A devenit o tradiție ca de 8 martie,

Femeile să fie întâmpinate cu flori și mesaje preventive, de polițiștii bihoreni


Miercuri, 8 martie 2023, continuând tradiţia anilor precedenţi, poliţiştii Compartimentului de Prevenire a Criminalităţii, împreună cu polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene - Serviciul Rutier, polițiștii Biroului Rutier - Poliția Municipiului Oradea și din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, alături de reprezentanții Asociației pentru Educație și Siguranță Rutieră, au acţionat în trafic, pe raza Municipiului Oradea și pe drumurile naționale sau județene din Bihor, pentru a oferi flori doamnelor şi domnişoarelor participante la trafic, marcând astfel, simbolic, Ziua Internaţională a Femeii....citeste


 

Peste 300 de mărțișoare...

Mărțișoare oferite de polițiști și de copii la 1 martie


Miercuri, 1 martie 2023, continuând tradiţia anilor precedenţi, poliţiştii Serviciului Rutier, cei ai Biroului Rutier Oradea și poliţiştii Compartimentului de Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au acţionat pe raza municipiului Oradea, pentru a oferi doamnelor şi domnişoarelor participante la trafic mărţişoare şi recomandări preventive, marcând astfel, simbolic, ziua de 1 Martie. ...citeste


 

Peste 300 de mărțișoare cu mesaje preventive

Mărțișoare pentru doamne și domnișoare, oferite de polițiști în trafic la 1 martie


Miercuri, 1 martie a.c., continuând tradiţia anilor precedenţi, poliţiştii Serviciului Rutier, cei ai Biroului Rutier Oradea și poliţiştii Compartimentului de Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor vor acţiona pe raza municipiului Oradea, pentru a oferi doamnelor şi domnişoarelor participante la trafic mărţişoare şi recomandări preventive, marcând astfel, simbolic, ziua de 1 Martie....citeste


 

Activități preventive dedicate de polițiștii bihoreni tinerilor, sub genericul

„Iubire versus agresivitate”!


De sărbătoarea românească a dragostei (Dragobetele), polițiștii de prevenire bihoreni au organizat jocuri cu mesaje preventive și activități stradale, dedicate tinerilor....citeste


 

Proiectul preventiv

„ABC-ul siguranței: Desenăm, ne jucăm, reguli noi învățăm”!


Preșcolarii orădeni au învățat de la polițiștii de prevenire cum să fie în siguranță pe stradă, acasă și în interacțiunea cu alte persoane, pentru a preveni victimizarea acestora prin diverse tipuri de infracțiuni....citeste


 

joi, 2 mai 2024, 06:53:40 Ora de vară a Europei de Est