Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Școli | Școala "Andrei Mureșanu" Oradea

„Alice în Þara Minunilor”

Mici actori în roluri mari!


Elevii clasei a III-a B step by step de la Școala cu clasele I-VIII „Andrei Mureșanu” din Oradea, coordonați de prof. Iacob Elena și inst. Isdrailă Veronica, au pus în scenă spectacolul de teatru „Alice în Þara Minunilor”....citeste


 

Cu ajutorul voluntarilor

Mărțișoare pentru cei dragi


În 28 februarie 2010, au fost confecționate mărțișoare pentru cei dragi din familie. Activitatea a avut loc în afara programului școlar, în cabinetul de geografie al Școlii cu clasele I-VIII “Andrei Mureșanu” din Oradea. ...citeste


 

La Șc. „Adrei Mureșanu”

100 de zile de școală, alături de Scooby Doo


„Bobocii” clasei I C step by step, de la Școala cu clasele I-VIII „Andrei Mureșanu” din Oradea, coordonați de prof. Florica Dăgău și instit. Carla Ferician, au sărbătorit împlinirea a 100 de zile de școală....citeste


 

În cadrul parteneriatului grădiniță-școală

Mărțișoare pentru educatoare


Nenumărate sunt activitățile pe care le desfășoară educatoarele și învățătorii în cadrul parteneriatelor școlare, cu prilejul vizitelor reciproce, programate, în general, cu ocazia unor evenimente....citeste


 

Joi, la Școala „Andrei Mureșanu” din Oradea

Prevenirea victimizării copiilor prin accidente rutiere


Agent-șef principal Florin Capriș, agent-șef Darius Deme și agent Anca Mughiuruș (polițiști din cadrul Compartimentului Poliției de Proximitate) au fost prezenți, joi, 25 februarie 2010), în mijlocul copiilor de la Școala cu clasele I - VIII „Andrei Mureșanu” din Oradea, la o activitate cu caracter educativ - preventiv pe tema prevenirii victimizării copiilor prin accidente rutiere....citeste


 

Elevii clasei a III-a B, step by step, de la Șc. „Andrei Mureșanu”

Au sărbătorit 400 de zile de școală


La ciclul primar, la alternativa step by step, se obișnuiește ca mereu să se sărbătorească ceva, iar la un anumit interval, sărbătorile sunt marcate în mod special, așa cum s-a întâmplat la împlinirea a 10, 50, 100, 200 și 300 de zile de școală. Elevii clasei a III-a B, step by step (îndrumați de inst. Veronica Isdrăilă și Elena Iacob), au sărbătorit, marți (9 februarie 2010), 400 de zile de școală....citeste


 

Momente emoționante

Hai să dăm mână cu mână....


24 ianuarie este ziua în care, an de an, sărbătorim Unirea Principatelor Române, Moldova și Valahia, sub un singur domnitor, col. Alexandru Ioan Cuza. ...citeste


 

„Dincolo de curriculum”

„Combaterea și prevenirea violenței în școli”


Proiectului național „Dincolo de curriculum” are ca temă a lunii ianuarie 2010 „Combaterea și prevenirea violenței în școli”. De aceea, la invitația doamnei inst. Abrudan Ioana a venit la Școala cu clasele I-VIII „Andrei Mureșanu” din Oradea ag șef Deme Darius, de la Inspectoratul de Poliție al județului Bihor, compartimentul Poliția de Proximitate”. ...citeste


 

La „Andrei Mureșanu”

„Eu și Eminescu”


15 ianuarie este și va rămâne un reper esențial pentru spiritualitatea românească. De aceea, la Școala cu clasele I-VIII ,,Andrei Mureșanu” din Oradea s-au desfășurat diverse activități care să marcheze această zi deosebită....citeste


 

Vineri, la Șc. „Andrei Mureșanu” din Oradea

Și noi știm despre Eminescu


Într-o atmosferă plăcută, în ziua de 15 ianuarie 2010, elevii claselor a II-a și a III-a A, de la Școala cu clasele I-VIII „Andrei Mureșanu” din Oradea, au dedicat o activitate marelui nostru poet, Mihai Eminescu....citeste


 

Vineri, la Șc. „Andrei Mureșanu” din Oradea

Înaltă cinstire Poetului Nepereche


Ziua de vineri (15 ianuarie 2010) a început la clasa a II-a C step by step (de la Școala cu clasele I-VIII „Andrei Mureșanu” din Oradea), cu un program în cinstea Poetului Nepereche - Mihai Eminescu, în și de ziua sa de naștere. ...citeste


 

Cu colindul la Împărăție

„Ne dați ori nu ne dați!”


Vineri, 11 decembrie 2009, elevii clasei I C de la Școala cu clasele I - VIII „Andrei Mureșanu”, inst. Ferician Carla și Dăgău Florica, au fost cu colindul la Primăria Oradea. ...citeste


 

Duminică, 13 decembrie

Cu colindul la Biserica Sf. Ierarh Nicolae


Câțiva elevi din clasele I C și II C de la Școala cu clasele I – VIII „Andrei Mureșanu” din Oradea au mers cu colindul la Biserica Sf. Ierarh Nicolae de la Spitalul nr. 7 (T.B.C.) din Oradea, la invitația părintelui preot Erdei Paul....citeste


 

Copiii de la „Andrei Mureșanu” și magia Sărbătorilor

Seară de Crăciun la Biserica Sf. Apostol Andrei din Oradea


Dascălii sunt niște apostoli, fapt dovedit o dată în plus în această vreme luminată, premergătoare Sfintelor Sărbători, în care copiii sunt energizați, încărcați cu putere de vrajă și magie, prin colinde și scenete, dovedind curățenie, smerenie și bunătate....citeste


 

Vineri, în Orășelul copiilor

Proiectul „De la grădiniță la școală”


Vineri, 27 noiembrie 2009, în Orășelul copiilor din Oradea, a avut loc o nouă activitate de creație în cadrul proiectului „De la grădiniță la școală”, desfășurată de elevii a patru clase de la Școala cu clasele I-VIII „Andrei Mureșanu” din Oradea (clasele I C step by step, inst. Dăgău Florica, Ferician Carla, a II-a C step by step, inst. Sabău Lavinia, Abrudan Ioana, a III-a B step by step, inst. Isdrăilă Veronica, Iacob Elena, și a III-a A, inst. Hera Florica)....citeste


 

În „Săptămâna educației globale”

„Flopi” și poluarea apei și aerului


Vineri, 20 noiembrie 2009, elevii a trei clase step by step de la Școala cu clasele I-VIII „Andrei Mureșanu” din Oradea (clasa I C, inst. Dăgău Florica și Ferician Carla, a II-a C, inst. Abrudan Ioana și Sabău Lavinia și a III-a B, inst. Isdrăilă Veronica și Iacob Elena) au participat la sediul Agenției de Protecție a Mediului Bihor la o activitate desfășurată în cadrul „Săptămânii educației globale”....citeste


 

Moment aniversar la Școala cu clasele I-VIII ,,Andrei Mureșanu” Oradea

193 de ani de la nașterea patronului spiritual al școlii


La 16 noiembrie 1816, s-a născut Andrei Mureșanu, anul acesta împlinindu-se 193 de ani de la nașterea poetului, jurnalistului și mai ales patriotului român. Andrei Mureșanu este autorul textului ,,Un răsunet”, cunoscut sub numele ,,Deșteaptă-te, române!”, devenit imn național după 1989....citeste


 

Din Lugașu de Sus în Orășelul copiilor din Oradea

„Copil român, copil rom, copil european” (II)


În cadrul proiectului multicultural de voluntariat „Copil român, copil rom, copil european”, 15 elevi din clasele II-IV de la Școala gimnazială din Lugașu de Sus (însoțiți de inst. Silvia Monea) au venit, marți (17 noiembrie 2009), la Oradea, în cea de-a doua etapă a reuniunii de proiect...citeste


 

Astăzi, la Șc. „A. Mureșanu” Oradea, un nou proiect internațional

„Românii, la români”


De ani buni, la Școala cu clasele I-VIII „Andrei Mureșanu” din Oradea, proiectele școlare internaționale se țin lanț, și nu întâmplător, după cum aveam să aflăm de la directorul școlii, prof. dr. Gheorghe Lazăr Erdeli, „pentru că proiectele școlare internaționale sunt cele mai eficiente căi și mijloace de promovare a imaginii școlii, a municipiului Oradea și a României peste hotare”....citeste


 

„Landscape Inside, Inside Landscape”

Frumusețea peisajului influențează frumusețea sufletească (II)


Vineri, 2 octombrie 2009, patruzeci de elevi ai Școlii cu clasele I- VIII „Andrei Mureșanu” din Oradea, însoțiți de profesorii lor (Oprea Adriana, Bulinschi Georgeta, Popovici Florica, Hava Laura și Szabo Annamaria), s-au bucurat de frumusețea culorilor toamnei în Þara Moților, într-o activitate derulată în cadrul proiectului Comenius „Landscape Inside, Inside Landscape”....citeste


 

Proiectul multicultural de voluntariat

„Copil român, copil rom, copil european”


Școlile gimnaziale orădene „Dacia” și „Andrei Mureșanu”, Liceul Pedagogic „Iosif Vulcan” și fundația Pro Familia Oradea au demarat, ieri (joi, 4 iunie 2009), o primă acțiune din cadrul proiectului multicultural de voluntariat „Copil român, copil rom, copil european”, desfășurată la Școala cu clasele I-IV din Lugașu de Sus....citeste


 

Proiectul internațional „Suflet și talent”

„Dorim să promovăm munca, sârguința și hărnicia copiilor”


Laura Hava, profesorul de sprijin de la Școala cu clasele I-VIII „Andrei Mureșanu” din Oradea, ne-a invitat miercuri (27 mai 2009), la o activitate specială, cu invitați speciali, un bun prilej pentru lansarea unei chemări cu scop umanitar......citeste


 

La împlinirea a 300 de zile de școală

Lucrări originale despre orașul Oradea


La împlinirea a 300 de zile de școală, elevii clasei a II-a B (step by step) de la Școala cu clasele I-VIII „Andrei Mureșanu” din Oradea au fost încântați să joace rolul unor ghizi prin Oradea....citeste


 

Luni, la Șc. „Andrei Mureșanu” din Oradea

„Școli înmănunchiate și istoria lor seculară


În cadrul proiectului educațional cu același nume, încheiat între școlile gimnaziale „Andrei Mureșanu” și „Oltea Doamna” și Liceul Pedagogic „losif Vulcan” din Oradea, a avut loc cea de-a treia întâlnire de proiect, găzduită de această dată de Școala cu clasele I-VIII „Andrei Mureșanu"....citeste


 

Frumusețea peisajului influențează frumusețea sufletească

„Landscape Inside, Inside Landscape”


Joi, 30 aprilie 2009, la Școala cu clasele I-VIII „Andrei Mureșanu” din Oradea a avut loc cea de-a II-a întâlnire a partenerilor de proiect, intitulat „Landscape Inside, Inside Landscape”.
În cadrul proiectului, lansat în septembrie 2008, elevii și dascălii parteneri din patru școli (din România, Grecia, Spania și Italia) doresc să demonstreze cum influențează frumusețea peisajului frumusețea sufletească... ...citeste


 

O nouă întâlnire de proiect

În vizită la Tășad


În cadrul proiectului educațional „Copiii iubesc natura”, încheiat între Școala cu clasele I-VIII „Andrei Mureșanu” din Oradea, Școala cu clasele I-VIII din Tășad și Grădinița din Nojorid, a avut loc a doua întâlnire. ...citeste


 

Împreună vom reuși!

Raze de soare, ghiocei... și mărțișoare!


Razele de soare, ghioceii și mărțișoarele au ajuns la acest sfârșit de iarnă și început de primăvară și în sala de clasă și în sufletul elevilor din clasa a II-a A, de la Școala cu clasele I-VIII „Andrei Mureșanu” din Oradea....citeste


 

În cadrul programului internațional LeAF,

Copiii și pădurea


La Școala cu clasele I – VIII „Andrei Mureșanu” din Oradea, elevii claselor I A, a II-a și a IV-a A au început desfășurarea activitățile incluse în cadrul programului internațional LeAF....citeste


 

Miercuri, în Orășelul copiilor din Oradea

A venit Moș Crăciun de la Autostrada Transilvania


Miercuri, 17 decembrie 2008, în Orășelul copiilor din Oradea a venit Moș Crăciun de la Autostrada Transilvania....citeste


 

Școlari de la “Andrei Mureșanu” la Grădinița nr. 45

Câte o cizmuliță pentru Moș Nicolae


Indiferent de vârstă, cu toții îl așteptăm pe Moș Nicolae! Lustruim ghetuțele, cizmulițele, și, dacă am fost cuminți, cu siguranță, Moșul ne va lăsa ceva. ...citeste


 

Elevi de la Școala „Andrei Mureșanu” împărțeau, astăzi, mesaje pe Corso

„Mâna mea în mâna ta”


Pe Denisa Bițiș, Andreea Istrate, Orlando Ardelean, Anca Lezău și Cristian Șandra (elevi din clasele a III-a, a IV-a și a V-a, de la Școala cu clasele I – VIII „Andrei Mureșanu” din Oradea) i-am găsit, astăzi (miercuri, 3 decembrie 2008), pe strada Republicii, în zona pietonală, împărțind trecătorilor mesaje scrise pe „pliante” sub formă de mânuțe....citeste


 

Aseară, în clasa I A, de la Școala “Andrei Mureșanu” din Oradea

Toamna, cu toată splendoarea ei de culori, în lucrările copiilor


„E iarăși toamnă! E toamnă afară, e toamnă în clasa noastră – I A de la Școala cu clasele I – VIII „Andrei Mureșanu”. Am adus-o cu mâinile noastre, prin lucrările pe care le-am realizat la orele de Abilități practice și Educație plastică, dar și cu sufletul nostru...” ...citeste


 

O activitate de creație în Orășelul copiilor

Bun rămas, toamnă!


Elevii clasei I C, step by step, de la Școala cu clasele I-VIII „Andrei Mureșanu” din Oradea și-au petrecut, ieri (marți, 18 noiembrie 2008), câteva ore în Orășelul copiilor....citeste


 

Proiectul educațional de educație civică

„Trasee diferite, un țel comun”


La Școala cu clasele I-VIII „Andrei Mureșanu” din Oradea s-a desfășurat, ieri (luni, 29 septembrie 2008) prima activitate din cadrul proiectului „Trasee diferite, un țel comun”, implementat de învățătoarele clasei I C (step by step), inst. Ioana Abrudan și Lavinia Sabău, și înv. Adriana Puie, de la Liceul Pedagogic „Iosif Vulcan” (învățătoarea clasei a II-a D)....citeste


 

În 15 septembrie, la Școala cu clasele I-VIII „Andrei Mureșanu” din Oradea

Trei „școli”... într-o școală!


Lavinia ne-a invitat la deschiderea cursurilor la Școala cu clasele I-VIII „Andrei Mureșanu” din Oradea, prezentându-ne școala, mai în glumă mai în serios, drept „trei școli ... într-o școală!”...citeste


 

O săptămână la Lunca Vișagului

Școală… în mijlocul naturii


Elevii claselor a III-a A și a IV-a B de la Școala cu clasele I – VIII „Andrei Mureșanu” din Oradea, îndrumați de învățătoarele lor, inst. Iuliana Hepuțiu și inst. Viorica Brege, și-au ținut cursurile unei săptămâni de școală la Lunca Vișagului....citeste


 

luni, 29 aprilie 2024, 12:57:23 Ora de vară a Europei de Est